Despărțirea momentului în showbiz! Fanii așteptau nunta, însă și-au spus adio după 7 ani de relație
This browser does not support the video element.
După aproape un deceniu în care și-au fost alături, la bine și la greu, cei doi au decis să pornească pe drumuri separate. Vestea este greu de crezut pentru fanii care se așteptau să îi vadă în curând în fața altarului. Despărțirea momentului în showbiz!
O despărțire neașteptată în showbizul de la noi din țară
După șapte ani de relație și o logodnă parcă desprinsă din povești, în Turcia, Nicoleta Nucă şi Alex Ursache s-au despărțit. Anunțul neașteptat a fost făcut chiar de vedetă, printr-un mesaj publicat pe o platformă de social media.
„Nu este o decizie impulsivă luată la nervi şi supărare”
Nicoleta Nucă a precizat că decizia de a se separa a fost luată de comun acord și că nu a fost „o decizie impulsivă luată la nervi şi supărare, ci una agreată împreună după mult timp, discuţii şi încercări”.
„Cu părere de rău, vă anunţăm că eu şi Alex am ales de comun acord să o luăm pe drumuri diferite într-un mod matur, asumat şi amiabil. Aceasta nu este o decizie impulsivă luată la nervi şi supărare, ci una agreată împreună după mult timp, discuţii şi încercări, însă într-un final ne-am dat seama că we just grew apart.
A fost o relaţie frumoasă şi pasională în centrul căreia a fost extrem de multă dragoste şi respect, şi prin care am evoluat ambii şi am învăţat unul de la altul o mulţime de lucruri frumoase.”
Te-ar putea interesa și: Își dorește sau nu un copil Nicoleta Nucă? Cel mai prețios sfat pe care l-a primit artista de la mama ei! VIDEO EXCLUSIV
Vor continua să colaboreze
Artista a punctat că motivele separării nu vor fi dezvăluite și nici discutate în spațiul public și că ea și Alex Ursache vor rămâne prieteni și chiar vor continua colaborarea, pe plan profesional, pentru o perioadă.
„Motivele acestei despărţiri nu le vom expune niciunul în mediul online sau în presă, pentru că ţinem la intimitatea noastră şi la respectul reciproc pe care ni-l purtăm, însă vreau să ştiţi că am rămas prieteni şi ne vom susţine reciproc în continuare. Pe plan profesional vom mai lucra împreună, cel puţin temporar.”, a transmis Nicoleta Nucă.
Cei doi s-au cunoscut cu șapte ani în urmă, la o petrecere organizată de o prietenă comună. Patru ani mai târziu, se logodeau, într-o excursie de neuitat în Turcia.
Te-ar putea interesa și: Cum au depășit Nicoleta Nucă și iubitul ei momentele de monotonie? Secretul relației lor: “Există momente când nu avem ce vorbi” VIDEO EXCLUSIV