Despărțire surprinzătoare în showbizul din România. Celebra prezentatoare TV i-a spus adio iubitului său după 12 ani de relație

de: Alex Cazacu
03 06. 2024

Încă o despărțire complet neașteptată în showbizul autohton! După mai bine de un deceniu de relație, Marina Almășan și George Cornu au decis să meargă pe drumuri separate. Celebra prezentatoare de televiziune a mărturisit că îi este recunoscătoare pentru mai multe lucruri fostului ei partener.

Marina Almășan și George Cornu s-au despărțit. Cei doi au format un cuplu timp de 12 ani

Păreau să formeze unul dintre cele mai sudate cupluri din showbizul românesc, însă au decis să meargă pe căi diferite după 12 ani de relație. Marina Almășan și George Cornu, căci despre ei este vorba, nu mai sunt împreună. Surse din anturajul frumoasei prezentatoare au dezvăluit că, după decesul lui Victor Socaciu, fostul ei soț, afaceristul timișorean „își ieșea din minți” ori de câte ori Marina îl pomenea.

Se pare că relația lor s-a răcit destul de mult în ultimii ani, fapt pe care l-a recunoscut chiar vedeta de televiziune. Marina susține că, în cei 12 ani de relație, ea și fostul său partener s-au sprijinit reciproc, însă în ultima vreme s-au creat niște tensiuni între ei.

”După despărțirea dureroasă de Victor, am riscat să mă implic într-o relație la distanță, cu un om de care m-a apropiat faptul că trăisem despărțiri similare, datorate unei terțe persoane. Am crezut că vom avea forța să înfruntăm distanța. Ne-am fost loiali unul altuia. Și ne-am sprijinit reciproc, fiecare în felul său. După plecarea din țară a fiului meu, acum doi ani, singurătatea a devenit și mai apăsătoare, sporadicele noastre întâlniri nereușind din păcate să suplinească acest gol”, a explicat Marina Almășan, potrivit celor de la Cancan.

Citește și: Nu mai formează un cuplu! Blonda celebră este singură din nou, de ce s-au despărțit

Prezentatoarea, despre separarea de omul de afaceri: „S-au creat tensiuni felurite”

Conectată de sursa citată, Marina a dezvălui că s-au creat o serie de tensiuni între ea și fostul ei parteneri, iar unele nepotriviri au ieșit la iveală. Vedeta TV spune că ultimii ani au fost mai mult „inerțiali”, dar fiind faptul că afaceristul nu a luat „taurul de coarne” pentru a se stabili în București.

”Au ieșit la iveală nepotriviri ignorate la început. S-au creat tensiuni felurite, alimentate în principal de neputința lui de a lua taurul de coarne, pentru a se stabili la București. Diversele  motive invocate au devenit din ce în ce mai greu de acceptat…

Ultimii ani din cei 12 au fost mai mult inerțiali, lucru lesne de observat pentru cineva, atent la nuanțele relatărilor mele din spațiul public. Sper însă din tot sufletul ca presa să nu transforme aceasta răcire a unei relații, într-un subiect de scandal. Căci nu este. Și le mulțumesc de pe acum colegilor jurnaliști pentru tact”, a adăugat Marina.

Chiar dacă nu mai formează un cuplu cu omul de afaceri timișorean, Marina Almășan susține că îi este recunoscătoare acestuia pentru mai multe lucruri. Totodată, vedeta spune că își dorește să rămână în continuare în relații bune cu fostul ei partener de viață.

Vezi și: Nuntă mare în showbiz! Cu cine se recăsătorește Mihaela Borcea