Despărțire neașteptată în showbiz. Au anunțat că se căsătoresc, dar acum au decis să-și spună adio

de: Daoud Andra
21 08. 2024

Plănuiau să se căsătorească, însă relația lor a ajuns la final. Anunțul a fost făcut chiar de către vedetă, pe conturile ei de socializare și i-a luat prin surprindere pe cei care o urmăresc. Ce a transmis, cu privire la separare.

Încă o despărțire în showbiz

Dana Roba părea că și-a găsit liniștea, după scandalul cu fostul soț. Make-up artista forma un cuplu, de ceva timp, cu un bărbat pe nume Beniamin, iar lucrurile dintre ei păreau din ce în ce mai serioase. Când toată lumea se aștepta să anunțe că își duc relația la nivelul următor, Dana Roba a transmis că s-au despărțit.

Make-up artista a făcut anunțul prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare, iar cei care o urmăresc în mediul online au fost luați prin surprindere de veste.

”Din păcate, relația mea cu Beni s-a terminat aici! Îți mulțumesc că ai fost alături de mine timp de un an. Consider că și eu ți-am fost alături din toate punctele de vedere. Iar acum nu mai pot… Viața merge înainte și fără mine…”, a scris Dana Roba, pe internet.

Dana Roba și-a anunțat despărțirea pe internet

Fostul soț, condamnat la 7 ani de închisoare

Dana Roba a fost la un pas de moarte în urmă cu mai bine de un an, atunci când a fost atacată de fostul soț cu un ciocan. Daniel Balaciu a mutilat-o în timp ce dormea, iar make-up artista a ajuns în comă, la spital. Medicii s-au luptat ore în șir să o salveze și să îi reconstruiască oasele distruse.

Bărbatul a fost arestat și judecat, iar la începutul lunii august a fost pronunțată sentința. Tribunalul din Timișoara l-a condamnat la 7 ani de închisoare, pentru atacul brutal asupra fostei soții. De asemenea, el va trebui să plătească daune morale, pentru tentativă de omor.

”Pentru fiicele mele am cerut în procesul de tentativă de omor încă 100.000 de fiecare, pentru că ele au asistat la macabrul organizat de el și eu i-am cerut 220.000. Mă gândesc foarte mult, după ce termin cu partajul și cu toate astea, vreau să vând tot și să mă mut în altă țară, pentru siguranța copiilor mei. Eu nu vreau ca fetele mele, când ajung la școală, să li se spună: ‘Eu știu că tatăl tău a lovit-o cu ciocanul în cap pe mama ta’, cum s-a întâmplat cu Celine, la grădiniță.

Am avut un sentiment, nu știu, de plâns. Am fost emoționată până la lacrimi, nu îmi venea să cred că el a ajuns să facă așa ceva (n.r. când s-au întâlnit la tribunal). I-am arătat cicatricea, l-am întrebat de ce mi-a făcut asta… Nu a zis nimic. Procurorul m-a lăsat să îi pun două întrebări. Prima a fost de ce a vrut să mă omoare”, spus Dana Roba, pentru Antena Stars.