Descoperirea făcută de doi clienți Uber. Ce au semnat în aplicație fără să-și dea seama. Acum nu pot da în judecată compania
Un cuplu din New Jersey, implicat într-un accident grav în timp ce foloseau un serviciu Uber, a aflat că nu poate acționa în instanță compania din cauza unor termeni și condiții acceptați fără să fie conștienți, în urma unei comenzi pe Uber Eats.
Caz halucinant în SUA
Conform unei decizii recente a unui tribunal american, cei doi pasageri, John și Georgia McGinty, s-au confruntat cu consecințe fizice și psihologice severe după ce au fost victimele unui accident în martie 2022. În momentul accidentului, șoferul Uber a trecut pe culoarea roșie a semaforului și a intrat în coliziune cu un alt vehicul, cauzând răni grave celor doi.
Georgia a suferit multiple fracturi și a necesitat intervenții chirurgicale, în timp ce John a avut leziuni permanente la încheietura mâinii și o fractură de stern. Cuplul a încercat să dea în judecată Uber pentru a obține compensații, însă tribunalul a decis că acest lucru nu este posibil, deoarece aceștia acceptaseră, fără să știe, termenii și condițiile actualizate ale Uber, care includ o clauză de arbitraj obligatoriu. Această clauză stipulează că orice dispută legată de accidente sau daune personale trebuie soluționată prin arbitraj, nu în instanță.
De ce nu pot da în judecată compania
Termenii și condițiile fuseseră acceptați de fiica lor de 12 ani atunci când aceasta a folosit telefonul mamei pentru a comanda prin aplicația Uber Eats. Uber a transmis că Georgia McGinty a acceptat termenii respectivi în mai multe rânduri, inclusiv la începutul anului 2021, și a continuat să utilizeze serviciul Uber după ce aceștia au fost actualizați.
Familia McGinty a declarat pentru CNN că sunt profund dezamăgiți și șocați de decizia curții de apel, care le-a intensificat suferința după accident. Ei și-au exprimat consternarea față de hotărârea instanței, spunând că le este greu să înțeleagă cum o simplă comandă de pizza, făcută de fiica lor, poate influența dreptul lor de a cere despăgubiri pentru rănile grave și daunele financiare suferite în urma coliziunii rutiere. Aceștia au subliniat că nu au fost conștienți de implicațiile acceptării termenilor și condițiilor prin intermediul aplicației Uber Eats, care acum îi împiedică să ducă cazul în fața tribunalului, potrivit New York Times.
Un caz similar a avut loc în cadrul unei dispute dintre Jeffrey Piccolo și Disney, după ce soția sa a suferit o reacție alergică fatală la un restaurant din Walt Disney World, Florida. Disney a încercat să soluționeze conflictul prin arbitraj, susținând că Piccolo acceptase termenii și condițiile companiei atunci când a semnat un abonament la Disney+. Totuși, ulterior, Disney a schimbat poziția față de arbitraj, deschizând posibilitatea rezolvării disputei în instanță.