Descoperire șocantă despre unii elevi cu burse de studiu. Sorin Cîmpeanu a spus tot adevărul

de: Rosu Ioana
07 01. 2022

Sorin Cîmpeanu a venit cu noi explicații privind motivul pentru care sute de mii de elevi au rămas fără bursă de merit, după ce printr-un ordin dat peste noapte de către Ministerul Educației, media de obținere a burselor de merit s-a schimbat de la 8,50 la 9,50. În urma modificării regulilor de acordare a burselor, mai multe asociații de elevi au cerut revocarea din funcție a ministrului Cîmpeanu.

Ministrul Educației, despre tipurile de burse existente

Sorin Cîmpeanu vine cu noi explicații către elevii revoltați din cauza schimbării criteriilor de acordare a burselor, dar și după protestele care au avut loc, joi, la Ministerul Educației, acolo unde au mai multe asociații de elevi au scandat demisia ministrului și renunțarea la ordinul care îi privează pe aceștia de bursele de merit.

Astfel, Sorin Cîmpeanu a explicat că, în prezent, există mai multe tipuri de burse de care sute de mii de elevi beneficiază, ceea ce înseamnă că acest nou ordin nu ar trebui să afecteze atât de tare. În plus, ministrul susține că, față de anii anteriori, anul acesta au fost alocați mulți bani din bugetul de stat pentru elevi.

„M-aş bucura dacă reprezentanţii elevilor, cunoscând toate tipurile de burse, ar fi interesaţi de toate tipurile de burse. Sunt şase la număr. Sunt în primul rând bursele de performanţă care sunt destinate elevilor cu rezultate la olimpiade. Sunt apoi bursele de merit, cele care sunt în discuţie acum.

Un tip din şase! Sunt bursele de studiu care se dau de la media 7,50. Sunt disponibile. Sunt bursele sociale, al patrulea tip. Al cincilea tip sunt bursele profesionale şi al şaselea tip este bursa „bani de liceu”.

Toate aceste burse necesită finanţare. Finanţarea a crescut faţă de anul 2020 de patru ori, faţă de anul 2021 a crescut cu 60%. E vorba despre un plus de 400 de milioane de lei”, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

O parte dintre elevii premiați cu bursă sunt încadrați în categoria analfabeților funcționali

În continuare, Sorin Cîmpeanu a transmis  că renunțarea la o parte din bursele de merit nu s-a datorat dorinței de a face economie, ci s-a dorit acordarea acestor recompense financiare doar elevilor care au obținut rezultate deosebite la învățătură, scopul acestei burse fiind acela de a stimula competiția.

Astfel, nota 8.50, care reprezenta nota minimă de acordare a bursei de merit, era obținută de foarte mulți elevi, o parte dintre aceștia fiind încadrați chiar în categoria elevilor analfabeți funcționali. Mai mult, sistemul de învățământ online a influențat o creștere a mediilor, pentru care nu există o garanție a deținerii cunoștințelor de către elevii în cauză.

„Bursa de merit a fost gândită pentru a stimula competiţia, performanţa şi învăţarea. Odată cu stabilirea unui prag arbitrar, pentru nota 8,50 este arbitrată, bursa de merit şi-a pierdut din semnificaţie major deoarece la finalul anului 2020 – 2021, 53% dintre elevii României aveau medii mai mari de 8,50. Adică mai bine de jumătate.

Atunci când ai mai mult de jumătate elevi care au depăşit acest prag de 8,50, printre aceştia numărându-se şi elevi care au fost din păcate încadraţi la analfabeţi funcţional, este ilogic să consideri că în învăţământul din România avem elevi de top într-o proporţie mai mare de jumătate.

Atâta vreme cât dai notele în online şi nu ai nicio garanţie cu privire la cel care îşi răspunde din spatele ecranului, cu camera închisă, nu ai relevanţă legat de aceste note. Poate răspunde un frate, o soră, un părinte, un profesor. Poate răspunde oricine. Criteriul fiind irelevant, din acest motiv generat de criza sanitară, nu poţi pretinde că peste jumătate din elevii României sunt de top”, a explicat Sorin Cîmpeanu.