Descoperire istorică în medicină. Anunțul care schimbă tot pentru omenire

de: Filon Stan
22 05. 2020

Vin vești nesperat de bune pentru persoanele nevăzătoare! Cercetătorii lucrează de ceva timp la un ochi bionic, iar de curând au făcut anunțul așteptat de întreaga umanitate: au dezvoltat primul ochi artificial care ar putea da rezultate pentru nevăzători, informează joi The Independent.

A fost creat primul ochi bionic

ElectroChemical Eye – denumit EC-Eye a fost dezvoltat de o echipă de cercetători de la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Hong Kong. Acesta imită dimensiunea şi forma unui ochi biologic, dar cu un potenţial mult mai mare. Ochiul imită irisul uman şi retina prin intermediul unui obiectiv care focalizează lumina pe o matrice densă din nanofire sensibile la lumină. Informaţiile sunt apoi transmise prin cabluri, care acţionează precum cortexul vizual din creier, către un computer spre a fi procesate.

În timpul testelor, computerul a fost capabil să recunoască literele „E”, „I” şi „Y” când acestea au fost proiectate pe lentilă. Cercetătorii sunt încrezători că ochiul bionic poate fi atașat nevăzătorilor. Ochiul artificial ar putea fi conectat la un nerv optic pentru a transmite informaţii către un creier uman şi ar putea contribui la îmbunătăţirea ochilor pe bază de cameră video utilizaţi în prezent pe roboţi, au precizat cercetătorii.

A fost creat primul ochi bionic

În viitor, ochiul bionic va fi de 10 ori mai performant decât un ochi normal, iar oamenii vor putea vedea perfect în întuneric

„Ochii biologici sunt, probabil, cel mai important organ senzorial pentru majoritatea vieţuitoarelor de pe această planetă”, au scris cercetătorii într-o lucrare care descrie descoperirea.

„Imitând ochii umani, sistemele de vedere artificială sunt la fel de esenţiale în tehnologiile autonome precum robotica. În special pentru roboţii umanoizi, sistemul de vedere, cu caracteristici superioare, ar trebui să semene cu cel uman, din punct de vedere al aspectului, pentru a permite interacţiunea amiabilă dintre om şi robot”, au precizat autorii studiului.

Momentan, capacitățile ochiului bionic sunt reduse, fiecare dintre cele o sută de nanocabluri utilizate în construcţia sa reprezentând doar un pixel. Cercetătorii sunt însă foarte încrezători că acesta va fi mult îmbunătățit, și vor să fie de 10 ori mai precis decât un ochi uman. Mai mult decât atât, se va ajunge ca oamenii care vor avea astfel de ochi să poată vedea perfect și pe întuneric!