Descoperire istorică în Dobrogea. Specia aceasta a fost necunoscută până în prezent

Descoperire istorică în Dobrogea. Specia aceasta a fost necunoscută până în prezent
Descoperire istorică în Dobrogea: s-a găsit o specie nemaiștiută

Lumea marină rămâne, și după atâtea milioane de ani, un adevărat mister. Cercetătorii descoperă în fiecare zi lucruri uimitoare pe fundul mărilor și oceanelor. Cea mai recentă descoperire făcută în Dobrogea ar putea să-i ajute pe cercetători să înțeleagă evoluția viețuitoarelor. Studiul a fost organizat de Universitatea din Barcelona împreună cu cercetători români de la Universitatea din Bucureşti.

Lumea ascunsă a viețuitoarelor de pe fundul Mării Negre

Un studiu publicat în Cretaceous Research extinde bogăția paleontologică a fosilelor continentale din Cretacicul inferior. Echipa de cercetători a descoperit noi plante de apă denumite charofite. Cercetătorii au decis să-i dea numele speciei Mesochara dobrogeica.

Echipa de cercetare care a descoperit noua specie a fost formată din Josep Sanjuan, Alba Vicente, Jordi Pérez-Cano și Carles Martín-Closas, membri ai Universității din Barcelona, în colaborare cu expertul Marius Stoica, de la Universitatea din București.

Conform studiului publicat de Cretaceous Research, în Dobrogea de sud au fost cercetate unsprezece foraje. În același timp a fost verificat și un afloriment din perioada Cretacicului inferior. Aceste cercetări au scos la surpafață o nouă specie de alge charofite. S-au descoperit douăzeci de specii care sunt descrise și ilustrate în două unități de rocă non-marine, în zona localităților Zăvoaia și Gherghina.

Decoperirile din Dobrogea de sud

Acest ansamblu, spun cercetătorii, aruncă o nouă lumină asupra distribuției paleobiogeografice a speciilor de alge din Cretacic inferior în tărâmul Tethyan. Aceste specii de charofite vest-europene sunt descoperite pentru prima dată în estul Europei, mai spune Josep Sanjua, liderul echipei spaniole.

”Foarte semnificativ, acesta este primul raport din Europa al taxonului până acum nord-american C. bilateralis, în timp ce specia C. ampullaceus a fost raportată anterior doar din Orientul Mijlociu și Africa de Est.”, scrie Josep Sanjua în Cretaceous Research.

Studiul publicat în revista Cretaceous Research s-a axat pe analiza paleomediilor apei bogate în carofite în două formațiuni continentale. Descoperirile de la Zăvoaia și Gherghina sunt dominate de argilă, nămol și argilă de origine lacustră, mai spun cercetătorii.

Noua specie Mesochara dobrogeica, descoperită în Dobrogea de sud, are aproximativ 385 microni înălțime și 310 microni lățime. În același timp s-a descoperit că prezintă o ornamentație în formă de por apical.

”Sunt reprezentate două subfamilii, iar unul dintre cele mai proeminente și comune genuri din toate aceste insule a fost Globator. Evoluția sa este un instrument foarte util pentru datarea succesiunilor continentale ale Cretacicului inferior.

Această nouă specie din genul Mesochara ar fi cea mai veche piesă ornamentată din actuala familie charofită Charoidae”, notează Josep Sanjuan, care colaborează și cu Universitatea Americană din Beirut.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI