Demisie șocantă la un post TV din România. A părăsit pupitrul după 20 de ani EXCLUSIV

de: Anca Lupescu
06 01. 2022

Demisie șocantă din televiziune. O prezentatoare de la Realitatea Tv a decis să părăsească postul pe care l-a ocupat timp de 20 de ani. Jurnalista le-a mărturisit prietenilor virtuali că astăzi a fost ultima ei zi la postul Realitatea Tv.

O prezentatoare de la Realitatea și-a dat demisia

Ramona Solomon pleacă de la Realitatea Tv după 20 de ani. Vedeta nu a spus nimic despre motivele pentru care părăsește postul de televiziune.

Ea a scris pe pagina de Facebook că este ultima ei zi și le-a mulțumit tuturor.

„Ca la 20 de ani, dupa 20 de ani, dar cu aceleasi emotii ca-n prima zi. Va multumesc si va iubesc

Vremea se schimba, ramaneti pe maine bune#ultimazi #realitateatv

#pecurand”, a spus prezentatoarea pe Facebook.

La ce post pleacă jurnalista

Ramona Solomon se alătură Agro Tv, acolo unde va avea propria emisiune, dar și o rubrică meteo.

”Am primit o propunere pe care am îmbrățișat-o. Merg într-un proiect nou, la inițiativa lui Mircea Mezaru și alături de alți colegi care nu știu dacă au făcut publică chestia asta.

Etno tocmai au reușit să primească licență de la CNA pentru o sesiune generalistă și trebuie să modifice structura, tocmai de aceea își propun o echipă nouă pentru formula pe care o vor adopta în viitorul apropiat. Eu, personal, o să rămân în același registru.

O schimbare ușoară în conținut, adică voi avea o emisiune care se adresează publicului Etno, așa că informațiile despre vreme vor fi agro-meteo, vin în întâmpinarea publicului lor. Și o rubrică meteo în interesul agricultorilor și a publicului Etno.

Mi se pare o propunere interesantă, o provocare și aveam nevoie de o schimbare. În România, loialitatea nu mai reprezintă nimic, din păcate. Remarc și dacă mă uit în general, în jurul meu, că loialitatea nu mai reprezintă nimic. Nu cred că e prea târziu. Simt că sunt într-un moment în care sunt pregătită să răspund unui astfel de proiect”, a declarat pentru Impact.ro Ramona Solomon.

A plecat după 20 de ani în televiziune

Ramona Solomon a început să lucreze în televiziune încă din anul II de facultate.  În 2002 s-a angajat la Realitatea Tv, prezentând știrile de noapte.

”Am început să lucrez în televiziune din anul II de facultate, când fiecare încerca să mai câștige o pâine ca să-și poată permite luxul de a trăi decent ca student.

Îmi amintesc cum încercam să împac prezențele la cursuri cu prezentarea jurnalelor de știri. În ianuarie 2002 am reușit, în urma unei probe, să mă angajez la Realitatea TV. Am început cu prezentarea știrilor de noapte din hală de la Republica.

A fost o perioadă nebună. Dimineața mă urcam în mașină și fugeam în Craiova, iar seara, târziu mă întorceam în Bucuresti pentru jurnalele de noapte. A fost un an de goană între 2 orașe, foarte obositor, dar plin de momente memorabile.

În 2003, am început ca editor voce și apoi o colaboarare fructuoasă cu The Money Channel, ca prezentator la Meteo.

Fuga între montajul Realității și studioul The Money Channel a fost un alt moment pe care nu-l pot uita.

Și iată că tot alergând, am reușit să prind 9 ani alături de Realitatea TV și sper să-l prind și pe-al 10-lea și tot pe-atât de-aici incolo, de ce nu? Cum bine a zis Goethe: „Pentru orice realizare, primul pas este curajul”, spunea Ramona Solomon în urmă cu mai mulți ani.