Demisie bombă la Kanal D. Simona Pătruleasa părăsește postul după 15 ani

de: Ștefan R. Apostol
09 09. 2024

După o carieră de aproape 20 de ani în televiziune, astăzi aflăm despre o demisie bombă la Kanal D. Simona Pătruleasa părăsește postul, anunțând o pauză. Pentru cât timp, nu se știe.

Demisie bombă la Kanal D. Simona Pătruleasa părăsește postul după 15 ani

Este una din vedetele postului deținut de turci, cu o carieră de peste 15 ani la pupitrul știrilor Kanal D. Unul din motivele pentru această decizie radicală a fost și scoaterea acestui calup de știri, difuzat de obicei la ora 09:00, dimineața, conform unor surse apropiate postului.

În comunicatul emis de postul Kanal D se precizează că „Simona Pătruleasa, prezentatoare a Ştirilor Kanal D, a ales să se dedice unor proiecte personale.”, iar vedeta spune:

„Este un moment emoţionant pentru mine, o alegere pe care am făcut-o pentru a explora şi alte oportunităţi de dezvoltare şi a mă bucura şi de mai mult timp alături de familia mea.”, a spus Simona Pătruleasa.

Aceste modificări, încă neexplicate de oficialii Kanal D, au determinat această demisie bombă la Kanal D. Vedeta avea să confirme decizia de a-și da demisia, declarând pentru cei de la Click!:

„Poate că mi-au ajuns și mie 20 de ani de televiziune, nu?! Am luat o pauză! Avem și noi copii, vreau o vacanță prelungită.

În televiziune nu ai vacanțe lungi. Nu voi mai apărea la tv o perioadă. Au trecut 20 de ani. E destul! O pauză e binevenită oricând!”, a declarat Simona Pătruleasa, pentru sursa citată.

„Am ajuns în televiziune dintr-o întâmplare fericită”

În urmă cu 20 de ani, așa cum povestea chiar Simona Pătruleasa, drumul ei în televiziune începea „dintr-o întâmplare fericită”, fiind încurajată la acel moment de prietenii săi apropiați:

„Am ajuns în televiziune dintr-o întâmplare fericită, la îndemnul unor prieteni care m-au încurajat să particip la un casting (… ).

Castingul era pentru prezentator ştiri sportive şi nu pot spune că eram familiarizată cu acest domeniu”, a povestit Simona Pătruleasa, prezentatoarea Ştirilor Kanal D, într-un interviu pentru Paginademedia.

Telespectatorii aveau să o vadă la Realitatea TV, prezentând știrile sportive, ulterior luând decizia de a intra în echipa redacției de știri de la Antena 1.

Ulterior, Simona Pătruleasa ajungea în echipa Kanal D, în 2009, iar de atunci și până astăzi a fost una din vedetele postului pe intervalul matinal al buletinelor de știri.

Simona Pătruleasa: „Am senzaţia că parcă sunt de o viaţă la Kanal D”

Sunt 15 ani de când vedeta a stat la pupitrul știrilor matinale ale Kanal D, și așa cum recunoștea în același interviu acordat publicației citate, Simona Pătruleasa declara că „Am senzaţia că parcă sunt de o viaţă la Kanal D”:

„Au fost nişte ani extraordinari, cu multe momente de bucurie, cu multe campanii sociale în care ne-am implicat cu tot sufletul.

Am fost bine primită în familia asta frumoasă şi, în continuare, mă bucur de întâlnirile şi de momentele frumoase cu colegii mei.

(..) Indiferent de ce îmi va rezervă viitorul, îmi doresc să fiu înconjurată de oameni buni, să fiu sănătoasă şi să am mult timp pentru familie.”, a mai povestiti vedeta Kanal D, pentru publicația citată.

Din păcate, de astăzi fanii Simonei Pătruleasa sunt triști, având în vedere anunțul despre această demisie bombă la Kanal D. Vedeta părăsește postul dupa 15 ani, fără a menționa care sunt planurile de viitor, cel puțin pentru acest moment, decât că „se dedică unor proiecte personale”.