Delia renunţă la iUmor? Motivul pentru care nu mai vrea să fie jurat la emisiune: „Simt în stomac”
După plecarea total neașteptată a lui Mihai Bendeac din juriul emisiunii iUmor de la Antena 1, producătorii show-ului ar putea primi o altă lovită grea! Într-un moment de sinceritate pură, Delia a dezvăluit faptul că nu mai dorește să stea la masa juriului. Iată motivul pentru care ar vrea să rupă orice legătură cu emisiunea.
Va renunța Delia la iUmor?
Ește șoc în piața media din România, după cele mai recente dezvăluiri are îndrăgitei cântărețe Delia. După plecarea lui Mihai Bendeac, se pare că artista ia tot mai în serios gândul de a părăsi și ea show-ul din care face parte încă de la început.
Deși e un produs îndrăgit și original pe piața media, artista se pare că a adunat mult prea multe frustrări din culisele emisiunii. Aceasta spune că a fost supusă multor „torturi” emoționale, fapt pentru care ar lua în considerare ideea de a pleca de la masa juriului.
Ce dezvăluiri le-a făcut fanilor din mediul online
În cursul nopții de 28 spre 29 martie, într-un moment de sinceritate, Delia le-a vorbit fanilor pe Instastory despre faptul că nivelul ei de toleranță a ajuns într-un punct critic și se declară total înfrântă de momentele în care trebuie să asiste la roast-urile din cadrul emisiunii.
Cântăreața spune că nu mai dorește să participe la niciun fel de roast, de glumă pe seama altor persoane, deoarece au un impact emoțional negativ asupra ei.
„Nu vreau să uit ce am simțit în momentul ăsta. Nu îmi place senzația pe care o simt în corpul meu atunci când cineva face glume sexuale despre mine sau despre alte persoane, de față sau nu. Nimeni nu ar trebui să simtă asta”.
Nu mai pot să rezist la un alt roast. Nivelul meu de toleranță a ajuns la un alt prag. Cred că este firesc, ori efectiv este un nivel de saturație pe care îl resimt. Simt un disconfort în stomac, felul în care mă simt vulnerabilă, descoperită, în fața unor lucruri pe care nu le pot controla și nu-mi doresc să trăiesc asta și să experimentez lucrurile astea”, a spus Delia pe Instastory.
„Lucrurile sunt mult prea toxice”
Totodată, fosta componentă a trupei N&D a ținut să puncteze faptul că, după părerea ei, lucrurile au ajuns la un nivel mult prea toxic, care nu îi face cinste și nu se regăsește în principiile sale de viață și de gândire.
„Nu vreau să dramatizez. Este doar o explicație pe care o dau despre toată treaba asta cu roast-urile. Nu le mai vreau. Mi se pare că lucrurile sunt mult prea toxice pentru ceea ce-mi doresc eu, pentru armonia în care vreau să trăiesc.
Sunt lucruri destul de agresive. Este posibil să le percep greșit, dar e suficient să spun că nu mai vreau să particip la roasturi. Sunt ok, nu vă faceți griji pentru mine. Este doar un sentiment pe care am simțit să-l împărtășesc”, a mai dezvăluit îndrăgita artistă.