Delia, deranjată de Mihai Bendeac. Cântăreața a explodat: „Așa e mereu”

de: Saleh Adina
19 01. 2021

Delia l-a atacat pe Mihai Bendeac. Frumoasa blondină nu s-a mai abținut si i-a spus colegului ei de la iUMOR tot ce avea pe suflet.

Delia, una dintre cele mai apreciate artiste de la noi este cunoscută pentru dezinvoltura de care dă dovadă. Frumoasa blondină nu se abține atunci când are ceva de spus, indiferent despre cine este vorba și cu cui se adresează. De aceasta dat, cu atât mai mult cu cât este vorba despre carismaticul ei coleg, Mihai Bendeac.

Artista, se pare că a răbufnit și i-a dat câteva replici acide actorului, reprosându-i ceea ce a avut pe suflet. În ciuda prieteniei, de ani de zile, care îi leagă pe cei doi, cei doi nu ezită să se tachineze ori de câte ori au ocazia. Cu toate acestea, se pare, că niciunul dintre ei nu se supără. De această dată, se pare că, treaba nu a stat chiar așa.

Delia, deranjată de Mihai Bendeac

De această dată, se pare că Delia a răbufnit și l-a criticat dur pe colegul său. Criticile , însă, nu au fost legate de atitudinea lui Bendeac, ci de stilul său vestimentar. Se știe că Delia este o fashionistă convinsă. Ea adoptă ținute extrem de avangardiste și excentrice, iar pentru asta este extrem de admirată de fanii ei.

Ținutele sale sunt extrem de spectaculoase, colorate și este un reper pentru multe dintre tinerele care o admiră.

Având în vedere acest aspect, Delia a ținut să-l critice într-un interviu pe colegul său Bendeac. Artista, practic l-a făcut praf în ce privește îmbrăcămintea pe carismaticul actor.

„Bendeac se îmbracă foarte trist. Nu e ca și când nu îî spun asta mereu. Cel mai trist, ever. Nu e o problemă că se îmbracă la fel. Dar să fii puțin mai… nici cu negru nu am nimic. Dar să nu fie jeans-ul ăla și tricoul ăla care este semi-mulat și același mereu. Cred că dacă o să îl văd cu hanorac, atunci o să îi spun că s-a reinventat. Sacou cu epoleți, foarte pe teatral și cu șnuruleț din paiețele. Atunci nu i-am zis nimic, pentru că nu ne cunoșteam foarte bine și nu eram atât de prieteni. Sacoul ăla era groaznic, era roz. Bine că nu îl mai are. L-a donat!”, a spus Delia, conform spynews.ro

Bendeac i-a urmat sfaturile

După aceste critici la adresa lui Bendeac, Delia a ținut să precizeze faptul că totuși se simte fericită de faptul că juratul iUMOR i-a urmat unele dintre sfaturi, referindu-se la stilul vestimentar. Ea susține că actorul a renunțat la anumite ținute vestimentare de draul ei și cel mai probabil ca urmare a sfaturilor pe care ea i le-a dat.

Delia și Mihai Bendeac se numără printre cele mai apreciate vedete ale momentului. Pe lângă faptul că cei doi sunt colegi, ambii fiind jurați în cadrul emisiunii iUMOR, cei doi sunt și foarte buni prieteni. Tachinările dintre ei sunt la ordinea zilei și reprezintă deliciul fanilor care îi urmăresc pe micile ecrane. Totodatră, cei doi sunt ca sarea și piperul în cadrul acestei emisiuni, glumele lor fiind savurate la maximum de telespectatori.