Decizia luată în județul din România unde sunt cele mai mici șanse să iei permisul. Ce s-a stabilit pentru viitorii șoferi

de: Anca Lupescu
14 02. 2022

Există un județ în România unde cei care vor să își ia permisul trebuie să treacă multe. De altfel, aici ai cele mai mici șanse să devii șoferi. Problema este cea a lipsei de personal, care a stârnit nemulțumiri la Serviciul Permise Argeș și care nu pare să se rezolve prea curând. Instituția a precizat că apelează la o nouă soluție provizorie.

Județul în care foarte puțini candidați reușesc să treacă examenul auto

Să îți iei permisul în Argeș a devenit extrem de greu. Din cauza lipsei de personal, prefectura a anunțat că va aduce examinatori din Vâlcea. Opt polițiști vor veni să suplimenteze personalul la finalul acestei săptămâni. 

„În total, sâmbătă vor fi în teren 13 examinatori. A fost crescut numărul de examinatori la Serviciul Permise, pentru sâmbătă,19 februarie, cu ajutorul Instituţiei Prefectului judeţului Vâlcea. (…) Măsura a fost luată ca să reducem timpul de aşteptare pentru testare”, precizează Instituţia Prefectului Argeş.

Chiar și așa, problema va fi rezolvată doar temporar. Situația este una dificilă, iar rata promovărilor este una slabă. 

Ce măsuri s-au luat

„Facem demersuri şi pentru alte măsuri care au acelaşi scop, reducerea perioadei de programare în vederea susţinerii probei practice pentru obţinerea permisului de conducere. Le vom anunţa pe măsură ce se vor materializa”, mai precizează Instituţia Prefectului Argeş.

La începutul acestui an, în județul Argeș, rata de promovare la examenul pentru permis era mai mică de 30%. Prefectura a dat un ordin pentru a se face o comisie care să verficie dacă școlile de șoferi își fac datoria cum trebuie. De altfel, s-a început și monitorizarea examinatorilor și instruirea lor. 

Candidații s-au revoltat, iar măsurile nu au fost de natură să ridice rata de promovare. Anul acesta, noul prefect recunoaște că unii candidați  trebuie să aștepte și câte trei luni pentru a da examenul practic. De aceea, în Argeș va fi detașat un examinator din Vâlcea și cinci examinatori vor veni regulat ca să ajute la fluxul mare de candidați, scrie adevărul.