Decizia din ordonanță pentru cei cu mașini pe benzină și motorină. Pot face asta acum după ultimul anunț
Ministrul de Interne, Ion Marcel Vela, secretarul de stat, Bogdan Despescu și secretarul de stat, Raed Arafat, au susținut o declarație de presă, joi seară, în care au anunțat ce prevede Ordonanța Militară 8, publicată în Monitorul Oficial.
Decizia din ordonanță pentru cei cu mașini pe benzină și motorină
Conform noii ordonanțe se permite circulația pentru reparații auto dar și pentru achiziționarea de autoturisme, în contextul în care, după cum au declarat analiștii economici din piață, dar și de cei de la Asociația Producătorilor și Importatorilor de automobile, că există o scădere dramatică în vânzări, ceea ce înseamnă și mai puțini bani la buget. Vorbim despre o cifră de afaceri care anul trecut depășea șase miliarde de euro.
Pot face asta acum după ultimul anunț
După publicarea Ordonanței în Monitorul Oficial, de vineri, puteți să vă cumpărați o mașină sau să o duceți la reparat. Sunteți obligați să treceți în declarația pe proprie răspundere această opțiune înainte să ieșiți din casă. Potrivit datelor de la direcțiile de înmatriculări auto, luna trecută s-au înregistrat cu 32% mai puține mașini noi cumpărate față de martie 2019. Situați, din acest punct de vedere, este gravă, iar efectele se vor putea vedea abia luna viitoare. Conform datelor, în martie s-au înmatriculat și mașini cumpărate înainte să intre în vigoare ordonanțele militare.
Datorită crize, la nivel mondial, pe piețele puternice de profil vânzările au scăzut și cu 80%, iar unele mărci importante au luat măsuri disperate să minimalizeze pierderile. Astfel au decis să prelungească garanțiile cu o lună sau două, astfel încât, să nu pierzi dacă nu poți duce mașina la revizie sau le pun clienților la dispoziție gratuit platforme auto, ca să aducă în service mașinile stricate.
Petru clienții care vor să intre în programul ”Rabla 2020”, există o veste bună. Tranzacțiile erau de asemenea blocate, pentru că oamenii nu se puteau plimba după acte, astfel că autoritățile au anunțat că pregătesc o modernizare a sistemului, aasta însemnând că toate documentele necesare vor putea fi depuse și trimise online.