Decizia BNR care îi vizează pe toți românii. Ce s-a decis acum în legătură cu banii din țară

Decizia BNR care îi vizează pe toți românii

Banca Națională a României (BNR) a luat ieri o decizie importantă: a redus dobânda de politică monetară de la 1,75 la 1,5% pe an. Hotărârea încurajează investițiile și consumul, iar, potrivit specialiștilor, economia ar putea, astfel, să se mențină în mișcare în această perioadă de criză. Mai multe detalii, în continuare.

BNR a redus dobânda de politică monetară

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) s-a întrunit, miercuri, și a hotărât reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,50% pe an începând de astăzi, 6 august.

Este deja a treia oară de la începutul pandemiei de noul coronavirus când BNR reduce dobânda, încurajând astfel circulația banilor, iar nu depozitarea lor. Până în prezent, Banca a redus cu un punct procentual dobânda de politică monetară față de nivelul la care se afla în luna martie (înainte de a fi decretată starea de urgență în România), când era de 2,5%.

„Economia globală și cea europeană au început să se redreseze în luna mai, pe fondul retragerii treptate a restricțiilor de mobilitate fizică, rămânând însă la niveluri mult inferioare celor prevalente anterior răspândirii infecției cu coronavirus.

În același timp, dinamica recuperării lor rămâne incertă pe termen scurt, fiind dependentă de evoluția pandemiei și a măsurilor asociate, dar și susținută de măsurile fiscale implementate de autorități, precum și de caracterul acomodativ al politicilor monetare ale băncilor centrale din economiile avansate și cele emergente, incluzând BCE și băncile centrale din regiune“, se arată în comunicatul emis de BNR, potrivit digi24.ro.

Banca Centrală reduce și dobânda pentru facilitatea de depozit

Mai mult, intituția a decis și reducerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,00%  pe an, de la 1,25% și a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) la 2,00% pe an de la 2,25%.

O altă decizie luată ieri de Consiliul de administrație este reprezentată de nivelul rezervelor minim obligatorii, care rămâne neschimbat. Aici vorbim despre acea rezervă pe care băncile sunt obligate să o dețină, prin lege.

BNR a anunțat, totodată, că va continua să furnizeze lichiditate acelorași bănci, prin operațiuni de tip repo (operațiune prin care Banca Centrală cumpără active de la băncile cu pricina cu angajamentul acestora că la rândul lor le vor răscumpăra).

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI