De ce se taie porcul pe 20 decembrie. Ce tradiții și obiceiuri de Ignat sunt în România
Conform tradiției, pe data de 20 decembrie, se taie porcul. Această sărbătoare este cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor. Această zi îmbină practicile creștine cu cele păgâne și este închinată Sfântului Ignatie al Antiohiei. Iată câteva lucruri despre tăierea porcului pe 20.
Tăierea porcului pe 20 decembrie. Tradiții și obiceiuri de ignat
Unul dintre cei mai de seamă părinți apostolici și martir al Bisericii, este Sfântul Ignatie Teoforul, episcop de Antiohia. El a dat exemplu de smerenie pentru ucenicii săi și a fost pruncul luat în brațe de Hristos.
A fost aruncat în arenă și sfâșiat de lei, pentru că nu a lepădat credința lui Hristos, în jurul anului 110, pe timpul domniei împăratului Traian. Moaștele sale se află, pe părți, în următoarele locuri:
- Catedrala episcopală din Galaţi
- Schitul Darvari din Bucureşti
- Mânăstirea Tismana.
Tăierea porcului pe 20
Cultul precreștin s-a suprapus peste sărbătoarea Sfântului Ignatie. Caracterizată printr-un demonism pronunțat, ziua de 20 decembrie este patronată de reprezentări mitice, cum ar fi: Igantul și Inătoarea, aceasta fiind reprezentată de navasta lui Igant.
Aceasta este o femeie monstruoasă care opărește mâinile femeilor care torc, sau le mutilează și le ia vlaga. Conform calendarului ocupațiilor, ziua de 20 decembrie, reprezintă termenul limită al prelucrării filelor naturale.
Ritualul tăierii porcului pe data de 20
Tradiționala tăiere a porcilor, ziua de Ignat, are loc pe data de 20 decembrie. Sfântului Ignat, mai este numit Crăciunul țiganilor, deoarece ei sunt cei care taie porcii. Potrivit tradiției, în această zi se taie porcii negri, iar de la aceștia se oprește sânge și fiere, care sunt folosite la vindecarea unor boli și friguri.
Dacă nu se taie porcul la Ignat, acestuia nu îi mai merge bine, conform spuselor din popor. După Ignat, porcul slăbește. În unele sate, porcul este tăiat în a doua zi de Crăciun, printre acestea se numără satele din:
- Vâlcea
- Bacău
- Prahova.
În a treia zi, porcul se taie în Dâmboviţa, din cauza unor interdicții care se referă la consumul cărnii de porc în post și în prima zi de Crăciun.
Tăierea porcului de Ignat
Pomana porcului, este o masă comună, care încheie ansamblul ritual al tăierii porcului. Potrivit expertului în folclor, Irina Nicolau, în ziua de Ignat, nu se lucrează, ci se taie porcul. Tot aceasta amintește, că, au cunoscut fericirea, cei care au porc gras de Crăciun și cuțit în perioada pepenilor.
Tăierea porcului pe 20, este motiv de reunire a familiei, la acest obicei participând toți membrii acestei. Bărbații sunt cei care pârlesc porcul cu paie. Femeile sunt cele care se ocupă cu împărțirea cărnii pe categorii. Ea dă carne deoparte pentru:
- cârnați
- caltaboși
- tobă
- friptură
- piftie, la care se folosesc picioarele.
Românii cei mai pricepuți la tăierea porcului
Românii sunt renumiți deoarece știu să folosească toate componentele porcului, fiind cea mai pricepută nație, în ceea ce privește acest aspect. Gospodinele casei folosesc totul, pentru ca bucatele să fie degustate de către toată lumea care va participa la masa de Crăciun :
- delicioasele urechi și coada, mâncate de obicei de copii
- la macra curată și slănina pe care le pun la afumat
- intestinele pe care le folosesc pentru a le umple cu carne proaspătă.