De ce să pui usturoi în apa în care fierbi cartofii pentru piure. Bucătarii din restaurante aplică acest truc genial și le iese cremos

de: Bișinicu Andreea
21 09. 2022

Atunci când fierbi cartofii pentru a prepara cel mai bun piure, gospodinele te sfătuiesc să ții cont de anumite detalii, înainte de a te apuca de treabă. Pe lângă faptul că trebuie să alegi cei mai buni cartofi, iată motivul pentru care chefii bucătari recomandă să pui usturoi în apa de pe aragaz.

Cum obții cel mai cremos piure din cartofi

Unul dintre cele mai importante trucuri de care trebuie să ții cont, atunci când te pregătești să prepari cel mai gustos și cremos piure din cartofi, este să alegi cele mai bune legume. Cartofii noi sunt ideali pentru tot felul de mâncăruri.

Un alt sfat este să ții cont de timpul de fierbere și să nu uiți de cantitățile de lapte și unt pe care le adaugi în rețetă, iar, apoi, de asezonatul cu sare, piper și alte mirodenii, după preferințele fiecăruia.

În primul rând, pentru a obține cel mai cremos piure, sfatul bucătarilor este să alegi cartofi noi albi, deoarece conțin mai mult amidon și au o textură puțin mai fermă. În consecință, cartofii albi vor face în așa fel încât piureul rezultat să fie mult mai cremos și gustos.

În al doilea rând, cu toții știm cât de neplăcut este momentul în care compoziția face cocoloașe. Ei bine, pentru ca piureul tău să aibă o consistență spumoasă și fină, specialiștii în arta culinară îți recomandă să folosești un zdrobitor de cartofi sau, în cazul în care nu ai o asemenea ustensilă, un mixer de mână.

Ce se întâmplă dacă adaugi usturoi în apa în care fierb cartofii

Secretul pe care toate gospodinele îl păstrează cu sfințenie este să adaugi doi căței de usturoi în oala cu apă în care ai pus cartofii la fiert. Acest truc îi va conferi piureului o aromă specială. De asemenea, poți încerca același lucru folosind 2 crenguțe de cimbru.

Pe de altă parte, în loc de lapte, poți adăuga 2 linguri de smântână în piure, pentru a obține o textură la fel de fină. În cazul în care preferi gustul laptelui, experții folosesc lapte de cocos pentru un plus de savoare.

Un alt truc genial este să adaugi, în loc de lapte, unt și 3 linguri de brânză fină rasă, precum Chedar, mozzarella sau , dacă dorește ca piurelul din cartofi să fie mult mai aerat. Preparatul va merge de minune lângă mâncare vegană, precum o porție de legume la grătar.

Dacă servești piureul cu produse din carne, precum mici, cârnați sau friptură, atunci poți încerca să amesteci piureul cu o linguriță de muștar. Gustul va fi deosebit.