De ce s-a despărțit Valeriu Gheorghiță de fosta soție. Detalii secrete din viața personală a medicului militar

de: Andrei Simion
07 10. 2024

Valeriu Gheorghiță, actualul manager al Spitalului SRI, a devenit o figură cunoscută în timpul pandemiei, când a coordonat campania de vaccinare împotriva COVID-19. În 2020, acesta era doar un medic infecționist la Spitalul Militar, însă de atunci notorietatea lui a crescut semnificativ, transformându-l într-un personaj public cu o prezență activă în spațiul media.

Valeriu Gheorghiță a fost căsătorit 20 de ani cu o fostă colegă de facultate

În vârstă de 41 de ani, Valeriu Gheorghiță a fost căsătorit 20 de ani cu o fostă colegă de facultate, tot medic, cu care are împreună doi copii. Problemele în căsnicia lor ar fi început să apară în perioada pandemiei,  din cauza absenței prelungite a medicului de acasă.

Certurile tot mai frecvente, precum și atenția sporită pe care o primea din partea femeilor din jurul său, ar fi contribuit la tensiunile din familie, culminând cu despărțirea. Fosta soție a medicului ar fi devenit și foarte geloasă, iar acest motiv ar fi dus la sfârșitul căsniciei.

Ce spunea Valeriu Gheorghiță despre familia sa

Cei doi aveau o relație bună, însă odată cu pandemia, totul s-a rupt între ei. În timpul pandemiei, Valeriu Gheorghiță vorbea despre felul în care decurge viața lui în timp ce se împarte între spital și familie.

”Seara se termină foarte târziu pentru că nu pot să mă deconectez cu totul când ajung acasă. În continuare sunt în legătură cu colegi sau șefi de-ai mei, legat de organizare, legat de situațiile care se ivesc pe parcursul zilei, de decizii privind anumiți pacienți.

Sigur că ne transmitem gândurile bune: să avem grijă de noi, să ne întoarcem sănătoși și cumva ne-am resemnat că asta e situația și că e de datoria noastră să încercăm să gestionăm cât putem de bine lucrurile. Mă simt mai bine venind acasă decât dacă aș sta izolat undeva. Simt că de aici îmi preiau energia și asta mă ajută să funcționez bine a doua zi. Dacă nu i-aș vedea, sau dacă m-aș izola în altă parte, mi-ar fi greu”, declara Valeriu Gheorghiță pentru life.ro.

Când a cunoscut-o pe Monica Bîrlădeanu?

După despărțirea de soție, Valeriu Gheorghiță a intrat într-o relație cu actrița Monica Bîrlădeanu, care are 45 de ani. Aceasta este binecunoscută publicului și datorită legăturii sale anterioare cu producătorul Bobby Păunescu, cu care a avut o relație de 11 ani. După separarea lor, Păunescu s-a căsătorit rapid cu fotomodelul Alice Peneacă, însă mariajul lor nu a durat, sfârșindu-se prin divorț.

Relația dintre Valeriu Gheorghiță și Monica Bîrlădeanu a ajuns în atenția publicului după ce au fost difuzate imagini cu cei doi la un hotel din Bulgaria, într-un jacuzzi, în cadrul unei emisiuni de la România TV. În urma speculațiilor apărute, Monica Bîrlădeanu a simțit nevoia să lămurească situația printr-o postare pe Instagram, în care a precizat că partenerul său este necăsătorit și nu are nicio obligație.

„Dragilor, știu că circulă știri cu informații eronate despre relația mea. Vreau să vă spun direct că partenerul meu este un bărbat absolut necăsătorit, liber de orice obligație. Nu ascundem nimic, doar că prefer să nu vorbesc despre viața mea personală în mod public. Vă îmbrățișez cu drag”, a scris actrița pe contul său de social media, confirmând povestea de iubire cu Valeriu Gheorghiță.