De ce Prinţul William nu îi spune tată Regelui Charles. Detaliul observat abia după încoronare
Discursul emoționant al Prințului de Wales la concertul de încoronare al Regelui Charles a dezvăluit poreclele pe care le-au primit, de-a lungul anilor, de la proprii lor copii. De ce Prințul William nu-l strigă niciodată „tată” pe suveranul britanic.
Gestul emoționant al Prințului de Wales pentru Regele Charles, la concertul de încoronare
Sâmbătă, 6 mai, a avut loc încoronarea Regelui Charles al III-lea ca monarh al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Prințul Moștenitor William a urcat pe scenă pentru a-i aduce un omagiu suveranului, în urma unui spectacol captivant pus în scenă de celebrul artist Lionel Richie, un prieten apropiat de-ai regelui britanic.
Momentul emoționant a devenit copleșitor, în momentul în care fiica lui, micuța prințesă Charlotte, în vârstă de 8 ani, și-a văzut părintele pe scenă, strigându-l cu entuziasm.
„Uite! E tata”, i-a spus Prințesa Charlotte fratelui ei, George, în momentul în care l-a observat pe Prințul de Wales, potrivit celor de la Daily Mail.
Charlotte i-a făcut semn prințului William în timp ce s-a întors către fratele ei, Prințul George, pentru a se asigura că urmărea marele moment al tatălui lor.
Și câteva momente mai târziu, Prințul William și-a împărtășit propriul nume de companie pentru tatăl său – din nou unul care ar putea fi considerat demodat dacă ar fi folosit de membrii oricărei alte clase sociale.
În ciuda formalității momentului, prințul în vârstă de 40 de ani s-a referit la tatăl său în termeni mai relaxați, punând pe seama relației strânse pe care cei doi o împărtășesc.
„Pa (n.r. – tăticule), suntem cu toții atât de mândri de tine”, a fost declarația pe care soțul lui Kate Middleton i-a dedicat-o monarhului proaspăt încoronat.
Cum îl alintă Prințul William pe tatăl său
Apelativul „Pa” a fost întotdeauna folosit atât de Prințul William, cât și de Prințul Harry pentru a se adresa tatălui lor, chiar și în timpul copilăriei lor. Interesant de observat este că cei doi băieți ai suveranului nu l-au strigat niciodată „tată”.
De asemenea, William i-a spus Regelui Charles că nu are nicio îndoială asupra faptului că regretata lui bunică, Regina Elisabeta a II-a, „mama sa foarte mândră, va privi cu drag din cer.”
Nu este de mirare că moștenitorul coroanei britanice îl alintă pe tatăl său. Reamintim că acest obicei este adesea folosit între membrii familiei regale, având în vedere faptul că actualul rege întotdeauna i s-a adresat Reginei Elisabeta cu apelativul „mami”.