De ce persoanele vaccinate se infectează cu covid-19 tot mai mult. Explicația oficialilor

de: Anca Lupescu
21 07. 2021

Specialiștii explică de ce a crescut procentul de infectare în rândul persoanelor vaccinate. Reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva covid-19 au răspuns acestei întrebări.

De ce persoanele vaccinate se infectează cu covid-19 tot mai mult

Multă lume se întreabă de ce a crescut procentul de infectare cu covid-19 în rândul celor vaccinați. Ei bine, specialiștii spun că vaccinurile sunt în continuare eficiente, iar acest lucru este normal să se întâmple.

”Pe măsură ce numărul persoanelor vaccinate crește, este firesc ca din totalul cazurilor confirmate, un procent semnificativ să fie din rândul acestei categorii.

Raportat la populația expusă, procentul celor pozitivi din rândul populației vaccinate este semnificativ mai scăzut, comparativ cu cei nevaccinați”, anunță CNCAV.

Ei spun că doar 15% din cazurile de infectare cu tulpina Delta au fost înregistrate la persoanele vaccinate cu o schemă completă și 4% fac parte din persoanele sub 50 de ani.

Ce spun specialiștii CNCAV

”Explicații pe marginea unei situații ipotetice. Pe fondul unei acoperiri vaccinale de 80%, în rândul grupei de vârstă 50-55 de ani, din 100 de oameni, 80 sunt vaccinați și 20 sunt nevaccinați.

Câte 8 din fiecare categorie sunt spitalizați, ceea ce ar indica faptul că din numărul celor pozitivi, 50% sunt vaccinați și 50% sunt nevaccinați.

Pentru o comparație corectă, rata de incidență trebuie calculată pentru fiecare categorie în parte (vaccinați/nevaccinați), astfel: 8 persoane spitalizate, din 80 de persoane vaccinate cu schemă completă, reprezintă un procent de 10%; 8 persoane spitalizate, din 20 de persoane nevaccinate, reprezintă 40% din totalul acestora.

Important!: Chiar și în această situație ipotetică, vaccinarea ar reduce de 4 ori riscul de spitalizare”, este concluzia celor de la CNCAV.

Până pe 19 iulie, în Uniunea Europeană se vaccinaseră 57% din oameni cu prima doză și 44% din oameni cu a doua doză.

Eficiența vaccinării rămâne de 90% împotriva spitalizării, chiar și în cazul infectării cu tulpina Delta, dacă persoana în cauza are ambele doze de vaccin făcute.