De ce nu se mută Elena Merișoreanu în America. Dezvăluirea categorică a artistei

de: Ștefan R. Apostol
08 06. 2022

Astăzi, la 73 de ani, Elena Merișoreanu spune că este mulțumită cu viața pe care o are. Celebra solistă de muzică populară a vorbit despre cariera sa și despre familie, într-un dialog exclusiv cu jurnaliștii Ego.ro. Copii artistei, precum și nepoții, sunt în America. Dar, vedeta spune că nu dorește să se mute acolo, declarând că „Momentan, aici suntem bine”.

Elena Merișoreanu: „Eu am venit când eram foarte tânără în București”

Născută în Ardeal, în 1949, Elena Merișoreanu și-a început cariera artistică de foarte tânără. Așa cum a povestit în exclusivitate la Ego.ro, la doar 16 ani Elena Merișoreanu venea în București, unde avea să rămână până astăzi.

Debutul și-l făcea la Rapsodia Română, alături de artișii mari ai muzicii populare din acele vremuri. În 1965, la momentul sosirii sale la București, chiar fiind sub regimul comunist, artiștii și tinerii aveau un loc de muncă asigurat, dar și un acoperiș de-asupra capului. Astăzi, spune cu regret artista, nimic nu mai este sigur, nici măcar ziua de mâine.

„Eu am venit când eram foarte tânără în București, la 16 ani. Am cam terminat școala pe aici, prin București. Locul de muncă era asigurat, așa la cămin, cum stăteam, dar era foarte bine.

S-au ocupat mult de tot de noi, care veneam din provincie, cei de la Ansamblul Rapsodia. Am fost înconjurată cu multă dragoste de colegi, de legendele cântecului popular.

(..)Acum profesorii vorbesc la pertu cu copiii. Mă uit la fetele fiicei mele mai mici, vorbesc la pertu cu doamna învățătoare. Nu mai există respect. Când trecea învățătorul, la clasele primare pe care le-am făcut în sat, se zburlea pielea pe noi. Ne scotea la tablă. În clasa a 2-a, știam tabla înmulțirii pe dinafară.”, spune Elena Merișoreanu pentru Ego.ro.

„Doamne ferește, nu m-aș duce!”

Vedeta muzicii populare se poate mândri cu două fete superbe, deja stabilite la casa lor, dar și cu patru nepoți. Atât fiicele, cât și nepoții, trăiesc dincolo de ocean, în America, iar vedeta este mândră de realizările acestora.

Cu toate astea, întrebată dacă s-ar muta definitiv în America, să fie mai aproape de familie, Elena Merișoreanu spune „Doamne ferește, nu m-aș duce!”

„Doamne ferește, nu m-aș duce! (n.r. în America) Mă duc în Ardeal la ai mei, mă duc oriunde. Cât ne mai putem duce în Ardeal fără pașaport, mâine, poimâine, nu se știe ce o să mai fie.

Eu am făcut naveta în America, am stat un an și 8 luni, dar nu m-aș mai duce nici dacă mi-ar da un stat întreg. Momentan, aici suntem bine. Să ne ferească Dumnezeu de un război. Să fie pace, căci asta își dorește toată lumea.”, mai povestește Elena Merișoreanu.

Decisă să rămână în România, artista mai spune că este nevoie de sânge tânăr, de tineri care să construiască ceva în țara asta, având în vedere că mulți aleg calea străinătății. Cu toate astea, Elena Merișoreanu este mândră de generațiile tinere din România, spunând că „Avem un tineret deștept și educat.”