De ce nu e bine să mănânci în fața televizorului, dacă încerci să slăbești

de: Irina
15 08. 2020

Cercetătorii Universității din Sussex au ajuns la o concluzie, după lungi studii. Aceștia au aflat de ce nu e bine să mănânci în fața televizorului, mai ales dacă încerci să slăbești. Dacă și tu faci așa, cum facem și noi, e timpul să te oprești!

De ce nu e bine să mănânci în fața televizorului

Mâncatul în fața televizorului a devenit, deja, un lucru normal pentru mulți oameni. Dar nu este! Cercetătorii susțin că acest lucru duce la mâncat excesiv, dincolo de senzația de plin, de sațietate.

Tot ei explică ce anume se întâmplă: când simțurile tale au o sarcină interesantă, cum este privitul la TV la diverse programe care ne atrag atenția și ne țin captivați, este mai puțin probabil ca ele să își dea seama când ai mâncat sau băut suficient.

Studiul a fost făcut pe 120 de participanți. Aceștia au primit câte o băutură săracă în calorii și una bogată în calorii, în timp ce se uitau la programe TV care le atrăgeau mai mult sau mai puțin atenția. După ce își îndeplineau sarcina, primeau gustări.

Nu mânca în fața televizorului dacă încerci să slăbești

Cercetătorii au descoperit că participanții la studiu care au avut sarcini care le-au solicitat atenție sporită au mâncat același număr de gustări, indiferent dacă au servit o băutură bogată sau săracă în calorii.

Totuși, persoanele care au îndeplinit sarcinile cu o atenție scăzută au putut ajusta cât din gustare să mănânce. Cei care au consumat băutura băgată în calorii au mâncat cu 45% mai puține gustări decât cei care au servit o băutură săracă în calorii.

Evident, același lucru este valabil și pentru persoanele care mănâncă în fața calculatorului, a laptopului, a unei tablete sau chiar în timp ce butonează telefonul mobil.

”Studiul nostru sugerează că, dacă mănânci sau bei în timp ce atenția ta e distrasă de o activitate care îți solicită atenția mai mult, nu îți vei da seama când ești sătul. Vei continua să mănânci mai mult, fără să te simți sătul”, susține profesorul Martin Yeomans, după cum a declarat pentru mirror.co.uk.