De ce nu are voie Elena Udrea în permisie. Șeful penitenciarelor a explicat motivul pentru care nu este lăsată să își vadă fiica
Elena Udrea are de ispășit o pedeapsă de șase ani și jumătate de închisoare, în dosarul Gala Bute. Fosta politiciană se află după gratii de doi ani, timp în care a acuzat constant conducerea penitenciarului că nu îi dă voie să meargă în permisie să își vadă fiica. De ce nu este lăsată, de fapt, Udrea să iasă din arest? Șeful ANP a explicat.
Motivul pentru care Elena Udrea nu are dreptul la permisii
Au trecut mai bine de doi ani de când Elena Udrea se află la Penitenciarul Târgșor, unde ispășește pedeapsa din dosarul Gala Bute. În acest timp, fosta politiciană a ratat momente importante din viața fiicei ei, cum ar fi zile de naștere și onomastice, sărbători, absolvirea grădiniței sau începerea școlii.
Udrea a acuzat în repetate rânduri conducerea penitenciarului de abuz și s-a adresat chiar și Avocatului Poporului pentru a-și vedea fiica mai des. Acum, șeful penitenciarului a explicat că permisia nu este un drept garantat fiecărui deținut, ci o recompensă. Elena Udrea nu ar avea dreptul la permisii pentru că a încercat să fugă din țară, înainte de a fi arestată.
”Permisia nu este un drept, aici permisiile sunt niște recompense, ajungi acolo în mod gradual, este un sistem de credite până să ajungi până sus, ce spuneam mai devreme. Dacă ești supect într-un alt dosar, nu putem să te lăsăm afară”, a spus conducerea ANP, într-un interviu.
Mesajul transmis de Elena Udrea, în prima zi de școală a fiicei ei
Eva Maria, fetița Elenei Udrea și a lui Adrian Alexandrov, a început clasa pregătitoare, iar mama ei nu i-a putut fi alături. Udrea a scris un mesaj emoționant pe Facebook, în ziua în care fiica ei a pornit în această nouă aventură.
”Draga mea inimă, astăzi este prima ta zi de școală, o zi pe care mi-am imaginat-o mereu altfel, o zi în care ar fi trebuit să fiu acolo, să-ți țin mâna și să te privesc cum pășești în această nouă aventură. Mi-am dorit atât de mult să fiu lângă tine, să-ți șoptesc că totul va fi bine și să te strâng în brațe, dar, chiar dacă sunt departe, te simt aproape cu toată ființa mea. De doi ani sunt departe de tine, iar fiecare zi fără tine este o durere pe care nu o pot descrie în cuvinte. Mă gândesc la tine mereu, fiecare gând, fiecare rugăciune este pentru tine”, a notat ea.
Cu câteva luni înainte, când fiica ei termina grădinița, Elena Udrea scria pe Facebook:
”În mod incredibil, nu doar că stau în continuare ilegal în pușcărie, executată de Kovesi-Coldea, dar continuă și abuzul pe care omul lor din fruntea ANP, Dan Halchin, îl face, refuzându-mi permisia pentru a fi cu fetița mea măcar câteva ore la evenimentele importante din viața unui copil de 5 ani”.