De ce nu a semnat FCSB contractul de închiriere pentru stadionul din Ghencea. ”Așa e când lucrezi cu statul”. Ce au spus Gigi Becali și comandantul CSA Steaua

de: Sorin Barbu
14 07. 2023

FCSB nu a semnat contractul de închiriere a stadionului din Ghencea, după ce oficialii de la CSA Steaua au cerut garanții că gazonul va fi înlocuit dacă i se aduc stricăciuni iremediabile. Gigi Becali este convins că nu vor fi probleme, dar nu vrea să blocheze un milion de euro. Comandantul clubului a explicat care este situația, dar și de ce suma pentru meciurile echipei naționale a fost mai mică.

De ce nu a semnat FCSB contractul de închiriere pentru stadionul din Ghencea

Gigi Becali încearcă din anul 2021 să închirieze stadionul din Ghencea, dar are probleme și când s-au luat toate avizele. Contractul nu a fost semnat pentru că negocierile s-au blocat la garanția pentru gazon. Comandatul clubului CSA Steaua, Răzvan Bichir a explicat care este situația și de ce această clauză este foarte importantă.

„Nu este niciun secret, contractul încă nu s-a semnat. A fost o comisie de negociere la nivelul clubului, prin care s-a stabilit tariful de folosire. În momentul în care semnează dumnealor draftul de contract pe care l-am trimis şi pe care l-am renegociat, îl semnăm şi noi fără probleme. Problema nu este la noi, este la dumnealor.

Noi în contractul cadru avem obligaţia impusă beneficiarului de a încheia anumite asigurări privind răspunderea civilă faţă de terţi, în privinţa vandalismului pe stadion. Şi datorită faptului că gazonul a fost foarte mult folosit şi acum ne aflăm într-o perioadă de mentenanţă a lui, pe care o întrerupem efectiv pentru meciul acesta, am solicitat şi o poliţă de asigurare dacă gazonul se deteriorează iremediabil. Atenţie, am solicitat o poliţă de asigurare de înlocuire a gazonului, doar în cazul în care se deteriorează iremediabil.

Este o măsură aplicată datorită gradului de risc al meciului, datorită faptului că gazonul vine după o perioadă intensivă de folosire şi se află în perioada de mentenanţă, a climei, şi doar în cazul în care se deteriorează iremediabil. Valoarea asigurării se ridică la suma de înlocuire a gazonului.

Dacă se deteriorează iremediabil, asta este foarte important de precizat. Dacă se deteriorează iremediabil şi se înlocuieşte gazonul cu 2 lei, noi spunem 2 lei. Dacă va costa 70 de milioane, atunci aceasta va fi suma.

Noi nu luăm mai mulţi bani decât costă înlocuirea gazonului. Noi solicităm o poliţă de asigurare care să asigure înlocuirea gazonului, ca să fim siguri că gazonul va fi înlocuit. FCSB nu a fost de acord cu clauza aşa cum am pus-o noi prima oară. Încă se discută forma în care să apară această clauză. Aici sunt discuţiile legate de finalizarea contractului. Au mai fost nişte clauze pe care le-am discutat, le-am agreat de comun acord, suntem în discuţii cu ei la nivel instituţional pe bază de documente legale.

Vrem ca acest eveniment să se desfăşoare corect pentru ambele părţi, atât pentru FCSB, cât şi pentru noi. Practic, această poliţă îi protejează pe cei de la FCSB din punctul nostru de vedere. Ne protejează pe noi, dar şi pe ei”, a declarat comandatul clubului comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, Răzvan Bichir.

Răzvan Bichir a dezvăluit și ce FCSB trebuie să plătească mai mult decât Federația Română de Fotbal

Stadionul din Ghencea a găzduit meciurile echipei CSA Steaua, din cupă și din liga a doua, dar și partide ale primei reprezentative de fotbal. Tariful pe care trebuie să-l achite FCSB pentru meciul cu Dinamo este mai mare decât cel care a fost achitat de Federația Română de Fotbal.

„Una este dacă joacă FCSB cu Dinamo şi alta dacă ar fi jucat cu Botoşani, spre exemplu. La meciul cu Botoşani poate vin 10.000 de oameni şi atunci preţul de punere la dispoziţie va fi mai mic. Şi la Federaţia Română de Fotbal preţul a fost mai mic pentru că au fost mai multe meciuri, a fost un pachet. Dacă mergi să cumperi 1 kg de zahăr sau un bax, preţul ar putea diferi”.

Până la semnarea contractului, nu vă pot spune tariful. Vă pot spune că suma este mai mare decât în cazul Federaţiei Române de Fotbal, dar mai mică decât oferta vehiculată în presă de către FCSB, club care a anunţat că plăteşte 45.000 de euro. E mai mic tariful de 45.000 de euro. Datorită gradului de risc al meciului este un pic mai mare decât în cazul Federaţiei Române de Fotbal”, a mai afirmat Bichir.

Gigi Becali este convins că se va semna contractul de închiriere

Gigi Becali nu-și face griji și este convins că cele două părți vor semna contractul de închiriere, chiar dacă sumele cerute sunt destul de mari. Nu este însă de acord cu o clauză de un milion de euro.

„Într-adevăr, există o clauză pentru gazon, să nu se strice. Noi plătim o asigurare, punem în contract că răspundem dacă se strică gazonul. Ei vor să-și ia măsuri, le e frică, așa e când lucrezi cu statul, dar vom cădea de comun acord. Mie mi-a zis Vali Argăseală că nu sunt probleme.

Dacă să schimbi gazonul costă 150.000 de euro, cum să dau eu un milion? Însă totul se va rezolva”, a declarat Gigi Becali pentru gsp.ro

Partida FCSB – Dinamo se va disputa în etapa a doua din SuperLiga României pe 22 iulie.