De ce Mario Iorgulescu nu va face „o zi de pușcărie”. Mesajul transmis din Italia te va revolta
Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, a ajuns în atenția presei în anul 2019, când a provocat un accident îngrozitor, soldat cu moartea unui tânăr. A fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare cu executare, dar, între timp, acesta a fugit în Italia, acolo unde se pare că se află într-o clinică de recuperare. Iată de ce ce nu va acesta nici măcar „o zi de pușcărie”.
Iorgulescu Jr.: „Vă garantez că nu o să fac o zi de pușcărie”
În anul 2019, Mario Iorgulescu producea un accident teribil, care s-a soldat cu decesul lui Dani Vicol, un tânăr de 24 de ani, tată a doi copii. Dat în urmărire generală, fiul fostului fotbalist a fugit în Italia, acolo unde avocații lui susțin că se află internat într-o clinică de tratament pentru pacienții cu probleme psihice.
Acum, la aproape patru ani de la tragedie, Mario Iorgulescu sfidează justiția română, într-o primă declarație de la aflarea pedepsei. Condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare după groaznicul accident pe care l-a provocat, tânărul spune că nu va face nicio zi de pușcărie.
Susține că nu era sub influența substanțelor interzise
Fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal a vorbit pentru prima dată despre accidentul mortal pe care l-a provocat. Mario Iorgulescu susține că nu era sub influența drogurilor atunci când a urcat la volan, iar acuzația de omor nu se justifică. Totodată, el spune că este bolnav și, în niciun caz, nu poate fi un criminal.
„Nici măcar. Culpă comună, pentru că șoferul care, din păcate, și-a pierdut viața… Eu eram băut la volan, recunosc, am reacționat pe moment, într-o criză de nervi, și m-am urcat băut la volan, un lucru pe care eu nu îl fac de fel, pentru că mereu am fost cu câte un bodygoard sau un șofer după mine”, a spus Mario Iorgulescu, conform știrileprotv.ro.
Citește și: Transformare uluitoare. Cum arată acum Mario Iorgulescu. Este schimbat total
În prezent, acesta este internat într-o clinică de tratament pentru pacienții cu probleme psihice din Italia și spune că pedeapsa pe care a primit-o este nedreaptă. Mai mult, el exclude să apară în fața instanței în România pentru a își susține nevinovăția.
„În România, niciodată. Eu nu mai vreau să aud de România cât oi trăi. Vă garantez că nu o să fac o zi de pușcărie.
Pentru că sunt protejat de statul italian, care îmi recunoaște actele medicale și care ia în considerare că nu sunt capabil de a conștientiza problemele medicale pe care le am”, a explicat acesta.
Mario Iorgulescu a contestat deja sentința Tribunalului, iar Curtea de Apel București a fixat primul termen de judecată peste două luni.