De ce l-a lăsat Regina Angliei pe Nicolae Ceaușescu să stea alături de ea în caleașca regală

Autor: Dana Cazacu - 13:12, 09 oct. 2019
Nicolae Ceaușescu alături de Regina Angliei în caleașca regală.

Cea mai puternică monarhie din lume a întins covorul roşu dictatorilor români Nicolae şi Elena Ceauşescu cu ocazia vizitei pe care aceştia au efectuat-o în luna iunie a anului 1978. Ceremonialul care a ţinut trei zile a fost la fel de fastuos: delegaţia română a fost primită cu urale şi steaguri tricolore, presa britanică a scris numai cuvinte de laudă, iar Regina Elisabeta a II-a l-a plimbat cu caleaşca pe Nicolae Ceaușescu.

Nicolae Ceaușescu alături de Regina Angliei în caleașca regală

Nicolae şi Elena Ceauşescu au făcut o vizită în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, la invitaţia capetelor încoronate, în intervalul 13-16 iunie 1978. Era primul şef de stat socialist care făcea o vizită oficială la curtea Reginei. Dar ce interes avea Coroana Marii Britanii să se expună în acest fel? Serviciile de spionaj îşi făcuseră treaba cu prisosinţă şi se cunoştea bine atât situaţia din România socialistă, cât şi calităţile de dictator ale lui Ceauşescu.

De fapt, Marea Britanie avea interese economice în România. Profesorul Cristian Troncotă, cel care a studiat vreme de un deceniu fondul de documente al Securităţii, spune că între cele două ţări se negociaseră cel puţin două contracte economice, la noi urmând să se producă motoare pentru Marea Britanie. „Faptul că Nicolae Ceauşescu a mers personal în Marea Britanie a fost pentru ca să dea garanţie acelor contracte“, spune Troncotă.

Unul dintre scopurile vizitei a fost semnarea unor contracte

În timpul vizitei de lucru s-au semnat contracte cu firmele British Aerospace şi Rolls Royce privind cooperarea pe termen lung în construirea de avioane BAC-1-11 şi motoare pentru avioane.

„Era un fel de offshore. Englezii urmau să construiască la noi motoare. Din păcate, contractul, care ar fi trebuit să fie pe termen lung, nu a mai fost dus la bun sfârşit, dar nu pot să vă spun care au fost cauzele. Cert este faptul că era singurul contract pe care Marea Britanie îl semna cu o ţară din est“, adaugă Cristian Troncotă.

Marea Britanie, la acea vreme, vedea o perspectivă colosală de a se dezvolta cu ajutorul ţărilor din estul Europei. Tot cu ocazia vizitei, cele două guverne au semnat memorandumuri de înţelegere privind cooperarea în industria aeronautică şi cooperarea tehnologică în domeniul explorării şi exploatării de petrol şi gaze. Între organizaţiile economice româneşti şi firme britanice precum Imperial Chemical Industries, Shell Internaţional, Petroleum Company, Consiliul Naţional al Cărbunelui s-au stabilit mai multe înţelegeri.

Plimbarea cu caleaşca regală

În ziua vizitei, arterele principale ale Londrei au fost împodobite cu drapelele celor două ţări, iar locuitorii au putut să urmărească repetiţia generală a ceremonialului de primire al dictatorilor. Însoţiţi de mai mulţi membri din conducerea de partid şi de stat, Ceauşeştii au ajuns la Londra la ora locală 11.25. Drumul a continuat cu trenul regal, de la Gatwick la gara Victoria, unde au fost primiţi cu salve de artilerie.

În volumul omagial „Vizita de stat a preşedintelui Nicolae Ceauşescu în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord“, apărut la Editura Politică, se consemnează pe larg vizita celor doi, care „sunt salutaţi cu multă cordialitate şi simpatie de regina Elisabeta a II-a şi de prinţul Philip, duce de Edinburgh. Înalţilor oaspeţi le sunt prezentaţi prinţul Charles al Ţării Galilor (Wales), moştenitorul tronului, prinţesa Anne, alţi membri ai familiei regale“.

Nicolae Ceaușescu și Regina Angliei în caleașca regală.
Regina Angliei s-a plimbat alături de Nicolae Ceaușescu cu caleașca regală.

După ceremonia intonării Imnului României, Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost invitaţi să ia loc în caleştile regale, care i-au dus până la Palatul Buckingham. În prima s-au urcat Nicolae Ceauşescu şi regina Elisabeta, în cea de-a doua – Elena Ceauşescu şi ducele de Edinburgh, iar în restul suita. Oricum, este de remarcat faptul că foarte puţini şefi de stat au avut onoarea de a se plimba cu caleaşca reginei.