De ce este acuzat Gigi Becali în noul dosar. Ce șanse are să intre din nou la închisoare, după ce i s-a pus și sechestru pe avere

de: Claudiu Surmei
20 11. 2019

Gigi Becali poate ajunge din nou în spatele gratiilor, după ce procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) l-au pus sub acuzare pentru spălare de bani și au solicitat sechestru pe avere în cuantum de 60 de milioane de euro într-un dosar cu privire la o afacere cu un teren în Voluntari. În același dosar este pus sub acuzare și nepotul său, Vasile Geambazi.

Gigi Becali are calitatea de suspect într-un dosar de spălare de bani

Patronul FCSB a ajuns, marți, la DNA, unde a fost audiat de procurori într-un dosar de spălare a banilor, fapte presupus a fi săvârșite în perioada 2014-2019. Becali i-a ironizat pe jurnaliști la sosirea la DNA.

„Mi-e frică foarte tare, tremur de frică. Am spălat bani cu nepotul meu. S-au dus bani din contul meu în contul nepotului meu și din contul nepotului meu la mine în cont. Am spălat bani, hai, fix, la revedere”, le-a spus omul de afaceri jurnaliștilor.

După ce audierile s-au încheiat, DNA a emis un comunicat în care a anunțat că Gigi Becali și nepotului, Vasile Geambazi, au fost puși sub acuzare pentru infracțiunea de spălare de bani.

Gigi Becali a fost audiat de procurorii DNA

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus extinderea urmăririi penale față de două persoane, oameni de afaceri, pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare a banilor, fapte presupus a fi săvârșite în perioada 2014-2019.

Anterior, în aceeași cauză, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un evaluator desemnat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P), pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave.

În Ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

Evaluatorul desemnat de A.N.R.P. ar fi întocmit un raport de evaluare cu încălcarea legii 247/2005, prin care un teren de 21,75 ha situat în apropiere de mun. București, care făcea obiectul unui dosar de despăgubire la A.N.R.P., ar fi fost supraevaluat cu suma de 184.819.120 lei, sumă reprezentând un folos necuvenit în beneficiul celor doi oameni de afaceri.

Cunoscând că despăgubirea a fost stabilită în urma supraevaluării frauduloase, cei doi oameni de afaceri ar fi disimulat proprietatea și dreptul de dispoziție asupra despăgubirii. De asemenea, prin multiple transferuri succesive, intercalate și reciproce, cei doi oameni de afaceri ar fi efectuat o serie de operațiuni bancare, în perioada 2014-2019, în scopul separării și ascunderii sumei de originea ilicită. Aceștia ar fi folosit cea mai mare parte a sumei provenind din supraevaluarea frauduloasă pentru capitalizarea unor societăți comerciale și ar fi dobândit o parte importantă a sumei prin retrageri de numerar”, se arată în comunicatul emis de procurorii anticorupție.

În cazul în care dosarul va ajunge în instanță, iar Gigi Becali va fi găsit vinovat de faptele de care îl acuză procurorii, acesta riscă să ajungă din nou la închisoare. Până la o decizie definitivă a instanței, patronul FCSB beneficiază de prezumția de nevinovăție.