De ce e bine să pui ceapă și usturoi verde pe masa de Paște. Secretul dezvăluit de Mihaela Bilic
Celebrul nutriționist Mihaela Bilic a explicat de ce este bine să avem ceapă și usturoi verde la masa de Paște. Medicul a oferit detalii importante înainte de mesele bogate de sărbători.
Ceapa și usturoiul verde nu trebuie să lipsească de la masa de Paște
Gospodinele sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru Paște. Iar din lista de preparate tradiționale nu lipsesc drobul de miel, cozonacul și ouăle vopsite. Câți români se gândesc însă și la legume de Paște?
Potrivit dr. Mihaela Bilic, ar fi bine să acordăm o atenție sporită acestui detaliu, regula fiind valabilă în special persoanelor care au ținut post în ultimele zile.
Mihaela Bilic explică avantajele acestor două legume
Așadar, la masa de Paște este bine să consumăm ceapă și usturoi verde deoarece ușurează procesul de detoxifiere a organismului. De asemenea, cele două legume ajută la digestie și reprezintă un avantaj în procesul de slăbire. Usturoiul, de pildă, este considerat un antibiotic natural și poate ajuta la detoxifiere într-un mod cât se poate de natural
„În meniul de Paște trebuie să includeți stufatul, acea tocană pe bază de ceapă și usturoi verde. E momentul din an în care e bine să consumăm verdețuri din belșug, pe post de alimente, nu de condimente!
Dacă digestia ne permite și cei din jur nu protestează, n-ar fi rău să mâncăm mai des și ceapă și usturoi. Ele conțin compușii cu sulf care se activează în ficat și îl detoxifică.
La nivelul sistemului cardiovascular fluidizează sângele, scad tensiunea arterială, nivelul de colesterol și, implicit, riscul de boli cardiovascular. Dintotdeauna usturoiul a fost considerat un antibiotic natural, alicina din structura lui acționează pe bacteriile și ciupercile nocive pentru organism”, a punctat medicul nutriționist Mihaela Bilic.