De ce carnea din Lidl, Kaufland și alte magazine este ambalată în caserole. Sigur nu știai acest detaliu
Te-ai întrebat vreodată de ce carnea din Lidl, Kaufland și alte magazine este ambalată în caserole? De ce nu ne este oferită la fel și când o cumpărăm de la măcelărie? Detaliul știut de foarte puțini a fost dezvăluit.
De ce carnea din Lidl, Kaufland și alte magazine este ambalată în caserole
Ai observat, cu siguranță, că de fiecare dată când cumperi carne dintr-un supermarket, nu de la măcelărie, aceasta vine ambalată în caserole. Acest mod de păstrare, în vid, ajută produsul să își mențină calitățile pentru o perioadă mai lungă de timp.
Trebuie precizat că dacă îți dorești să cumperi carne cât mai proaspătă, pe care să o prepari imediat, cea mai bună variantă rămâne măcelăria.
Produsele din Lidl, Kaufland și toate celelalte supermarketuri din țară pot rezista mai mult în vitrinele frigorifice, iar asta se datorează tocmai ambalajului. Secretul, dezvăluie experții, îl reprezintă folia pusă în mijlocul caserolei, pe care este așezată bucata de carne. Aceasta se comportă ca un burete și va păstra produsul proaspăt mai mult timp.
Foliile respective absorb sucurile pe care le eliberează carnea și reduc posibilitatea de apariție și dezvoltare a bacteriilor ce o pot altera.
Este foarte important ca imediat după ce desfacem ambalajul să aruncăm aceste bucăți de hârtie pentru că, din momentul în care intră în contact cu aerul, nu mai pot preveni dezvoltarea microorganismelor dăunătoare. Dacă acestea intră în contact cu carnea și ajung să fie ingerate, în cazul în care prepararea termică nu se face corespunzător, pot cauza o serie de probleme la nivelul aparatului digestiv, precum toxiinfecții alimentare.
Te-ar putea interesa și: Temperatura la care se gătește friptura de miel pentru Paște. Va fi cea mai gustoasă
Cât a ajuns să coste carnea de miel
În condițiile în care doar câteva zile ne mai despart de Paște, carnea de miel a devenit unul dintre cele mai căutate alimente. Gheorghe Dauti, membru al Federaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine, a vorbit, în exclusivitate pentru Playtech Știri, despre prețurile la carne, în 2023. Veștile sunt bune, acestea nu s-ar fi modificat în comparație cu cele de anul trecut.
„Kilogramul de carne de miel, înainte de Sărbătoarea Pascală, din acest an, va avea aceleaşi valori ca cele de anul trecut. Asta înseamnă 20 de lei kilogramul, în viu, sau 35 – 40 de lei, dacă este tăiat”, ne-a declarat, exclusiv pentru Playtech Știri, Gheorghe Dauti, membru al Federaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine.
Mai multe detalii, aici: Cât costă carnea de miel, pentru masa de Paște, în 2023. Fermierii sunt categorici: ”Samsari existau și înainte de 1989” EXCLUSIV