De ce au început chinezii să se spânzure de gât, de copaci. Motivul este șocant pentru alții

de: Ana Chivu
01 06. 2021

Chinezii șochează din nou! Aceștia au început să se lege în zona gâtului cu un obiect și să se spânzure de copaci. Care este motivul pentru care procedează așa și cu ce îi ajută acest lucru? Specialiștii vin cu avertizări în dreptul obiceiului lor bizar.

Obiceiul ciudat al chinezilor: se ‘spânzură’ de gât de copaci

Chinezii au șocat cu multe dintre obiceiurile și tradițiile lor, dar de departe aceasta este pe cât de înfiorătoare, pe atât de incomod de privit, scrie ladbible.com. Numeroși oameni din provincia Liaoing au o modalitate unică de a face exerciții fizice – se leagă de copaci și atârnă cu un obiect care le cuprinde zona gâtului, astfel să nu se rănească.

Curios este tocmai faptul că acest „antrenament” este făcut de cei mai vârstnici. Concret, oamenii își pun gâtul într-un ham special și își rotesc picioarele din trunchi, ulterior aleg să stea nemișcați și doar să-și strângă picioarele sau se miștepe tot parcursul exercițiului. Poziția nu este atât de incomodă pe cât arată, pentru că obiectul special îi face să nu simtă nimic, mai ales dacă cei în cauză mai practică sportul și astfel trupul lor este obișnuit cu propria greutate.

Hamul special pentru gât și pentru astfel de exerciții a fost creat de Sun Rongchun, un bărbat în vârstă de 57 de ani care susține că prin acest mod și-a vindecat durerile de gât. Experții avertizează, însă, că „antrenamentul” poate duce la leziuni ale coloanei și chiar paralizie. Gâtul omului poate susține până la maximum 25 de kilograme, iar chinezii își susțin în timpul acesta toată greutatea.

Cum acționează și care sunt reacțiile adverse?

O femeie de 68 de ani din Qingdao ar fi spus: „Rutina mi-a vindecat problemele de coloană vertebrală. Nu mai trebuie să iau medicamente”. Ea a continuat să mărturisească faptul că se suspendă de dispozitiv timp de o oră în fiecare zi: „Pot chiar să trag un pui de somn pe el. Este atât de confortabil.” Un observator a spus: „Arată atât de periculos și înfricoșător, încordându-te în gât așa”

  • Cum acționează tratamentul: întinde vertebrele coloanei și ale gâtului cervical și ușurează tensiunea nervilor.
  • Reacții adverse: greață, dureri de cap, deteriorarea coloanei vertebrale, deteriorarea spatelui și gâtului.

Ce alte obiceiuri ciudate mai au chinezii?

1. Căsătoria între fantome este ceva real
2. Legarea picioarelor era considerat un semn al frumuseții
3. Unele lifturi sar peste numărul 4
4. Culoarea doliului este albul
5. Plicurile roșii sunt un dar la modă
6. Trebuie să oferi de două ori
7. Animalele de companie sunt considerate un simbol al statutului social
8. Apa de băut se fierbe întotdeauna
9. Cagulele sunt la ordinea zilei
10. Este interzis să împarți o pară cu cineva