Secretul blocurilor comuniste din România: de ce au fost construite așa

de: Ciprian Ioana
05 04. 2019

Majoritatea blocurilor din București, prinse multă vreme într-un peisaj gri, au fost construite pe vremea comuniștilor. Iar arhitectura lor nu a fost aleasă întâmplător.

Bucureștiul are și astăzi câteva zone care păstrează încă aerul interbelic. Clădiri printre care se plimba „lumea bună” în anii 30. Dar acele clădiri au rămas în centru și, odată cu venirea comuniștilor, Bucureștiul s-a extins din ce în ce mai mult către periferii.

Dezvoltarea a însemnat pentru Partidul Comunist ridicarea de blocuri cu apartamente mici și înghesuite, în care să intre cât mai multă lume.

Cum au fost construite blocurile din cartierele muncitorești

Blocurile din cartierele muncitorești au fost construite intenționat pentru a încuraja bârfa, spune Adrian Majuru, managerul Muzeului Municipiului București și profesor la Facultatea de Arhitectură din Capitală.

Prin locuințele proiectate, comuniștii au căutat, de fapt, nu să ofere un spațiu decent, ci să modeleze comportamente.

„În perioada regimului comunist, ca și în regimurile totalitare de cealaltă factură, a existat la nivel ideologic întrebarea cum se poate modela prin locuire comportamentul unor mase cât mai largi, în ideea de a rămâne supuși sau de a vota cum dorea puterea. Primele informații interesante apar în timpul lui Stalin în Rusia și a fost preluat și la noi prin sistemul de locuințe ieftine. Făcute nu în timpul lui Dej, ci mai ales după explozia noilor cartiere, după 1970: blocul ca stup de albine. Ideea în aceste construcții este de a elimina intimitatea. Și din fiecare cuib locuit să se audă aproape tot”.
Adrian Majuru

Faptul că vecinii se pot auzi între ei nu este deloc un defect de fabricație, spune Adrian Majuru.

„Este ceva programat pentru o locuință ieftină. Nu același lucru se întâmplă în blocul interbelic. Bineînțeles, este importantă și suprafața utilă pentru fiecare locuitor. Generația mea era norocoasă dacă avea fiecare copil camera lui, se întâmpla rar. Intimitatea fiecăruia este relevantă: fiecare să aibă camera lui, chiar dacă, să zicem, baia este comună. Să poți asculta muzică fără să deranjezi”.
Adrian Majuru

De ce sunt apartamentele puse față în față

Multe dintre apartamentele construite în blocuri comuniste sunt puse față în față, în oglindă. Vecinii se pot privi reciproc pe vizor, după cum a explicat acesta pentru matricea.ro.

„Ușile sunt una în fața celeilalte, astfel încât vecinul să vadă cine vine la cel de vizavi. În regimul de autoritate au existat oameni care au fost arestați pentru că veneau acasă cu foarte multe alimente: de unde vine ăsta cu atâta zahăr, ulei, căci cartela spune altceva! Și-l denunța. Într-un bloc interbelic veți vedea că apartamentele nu sunt față-n față. Sunt mai puține pe un palier și nu sunt sincron, astfel încât să fie respectată măcar intimitatea calendarului vecinului tău. Apoi, apropierea dintre blocuri. În Berceni, în Colentina, în Militari, sunt foarte apropiate, de la o fereastră vezi ce face celălalt. Spațiile aerisite le întâlnim în interbelic, dar și în comunism, în Drumul Taberei de pildă, care erau destinate altor categorii profesionale, militari, dar și din zona juridică, profesorală. A fost deci o anumită proiecție a locuirii în interbelic, pentru a elimina cartierele insalubre”.
Adrian Majuru

Profesorul susține că aceste spații înghesuite au un impact negativ asupra celor care locuiesc în ele. Spre deosebire de muncitori, comuniștii locuiau în apartamente din blocuri interbelice, pe bulevardele Mircea Eliade și Primăverii.

Bucureștenii care acum trăiesc în cartiere aglomerate sunt mai predispuși stărilor negative.

„Anxietate. O continuă anxietate despre care inițial îți spui ”am avut o zi proastă”, dar ea continuă. Și poate aluneca în depresie dacă ai slăbiciuni. Și se manifestă prin certuri din nimic cu partenerul sau lucruri care nu-ți ies la birou sau în viața pe care ți-o construiești”.
Adrian Majuru