De ce Anul Nou Bisericesc începe la 1 septembrie. Ce semnificație are, explicația preoților
Anul Nou Bisericesc, spre deosebire de calendarul civil care începe pe 1 ianuarie, își are începutul pe 1 septembrie. Această dată are rădăcini adânci în istoria bisericii, fiind stabilită în cadrul Sinodului I de la Niceea. Preotul Ovidiu Panaite din Alba Iulia a explicat semnificația acestei zile și motivele pentru care biserica a ales să marcheze începutul noului an pe 1 septembrie.
Origini din Vechiul Testament și tradiția evreiască
Unul dintre principalele motive care fundamentează această tradiție este legat de activitatea publică a Mântuitorului Iisus Hristos, care, conform tradiției, a început la vârsta de 30 de ani, pe 1 septembrie.
„Aceasta este data care marchează momentul în care Hristos s-a arătat lumii și și-a început misiunea publică”, a declarat preotul Ovidiu Panaite.
Această alegere este influențată și de tradițiile evreiești. În Vechiul Testament, evreii sărbătoreau începutul anului civil pe 1 septembrie, marcând prima lună a calendarului lor, Tişri. În acea zi, evreii ofereau Domnului jertfe și aveau o zi de odihnă, un obicei care a influențat adoptarea acestei date și în tradiția creștină.
„Ziua de 1 septembrie marchează începutul creației divine, potrivit tradiției iudaice, și a fost preluată de biserică pentru a simboliza un nou început”, a mai adăugat Panaite.
Semnificația spirituală și primele sărbători ale noului an bisericesc
O altă rațiune pentru alegerea acestei date este legată de structura anului liturgic. Prima mare sărbătoare din acest nou an este Nașterea Maicii Domnului, celebrată pe 8 septembrie.
„Tot ciclul sărbătorilor bisericești este raportat la acest calendar bisericesc, nu la cel civil”, a subliniat preotul.
Pe lângă această sărbătoare, 1 septembrie marchează și pomenirea Sfântului Dionisie cel Smerit, un sfânt originar din Dobrogea, cel care a stabilit calculul erei creștine, conform căreia numărăm anii după nașterea lui Hristos.
Instituirea oficială a Anului Nou Bisericesc
Oficial, începutul Anului Nou Bisericesc a fost stabilit în cadrul Sinodului I de la Niceea, când Sfinții Părinți au decis să dedice 1 septembrie ca o zi de înnoire spirituală. Această dată simbolizează începutul mântuirii creștinilor, momentul în care Hristos a intrat în sinagogă și a rostit cuvintele profetice din Isaia:
„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; să vestesc anul plăcut Domnului” (Isaia 61:1-2 și Luca 4:18-19).
Astfel, 1 septembrie rămâne o zi de mare însemnătate în calendarul bisericesc, aducând aminte credincioșilor de începutul misiunii Mântuitorului și de promisiunea mântuirii.