De ce Antena 1 îi cere lui chef Scărlătescu să plătească o sumă astronomică în 3 zile. Detalii din culisele războiului TV
Disputa între Antena 1 și cei trei chefi continuă. Unul dintre aceștia, chef Scărlătescu, este obligat să plătească o sumă extrem de mare în 3 zile. Motivul, aflați în rândurile următoare.
Antena îi cere lui chef Scărlătescu despăgubiri
Mai multe procese au fost deschise împotriva lui Cătălin Scărlătescu, iar în unul dintre acestea, Antena 1 îi cere despăgubiri pentru că a acceptat să facă reclamă unui produs fără a le cere acordul. Conform trustului, făcând acest lucru, cheful a încălcat contractul.
Se pare că chef Cătălin Scărlătescu avea obligaţia să solicite acordul scris postului pentru „realizarea de emisiuni tv, seriale, filme sau alte producţii tv sau la realizarea în orice modalitate de materiale Online cu terţi ce nu fac parte din trustul Antena Group”, conform contractului cu Antena 1.
Clauza stabilită în contract ci titlul de despăgubiri este de 100.000 de euro pentru fiecare încălcare a contractului. Scărlătescu a fost notificat pe data de 31 octombrie 2023 că trebuie să plătească 100.000 de euro în termen de 3 zile.
Chef Cătălin Scărlătescu și avocata lui au răspuns, invocând „nulitatea clauzei contractuale”, dar Antena Group l-a dat în judecată.
„Pârâtul a participat la realizarea de materiale online şi a postat în mediul ordine materiale realizate în favoarea terţului Daucy (un număr de 22 de promovări), terţ care nu face parte din trustul de care aparţine Societatea (Antena Group n.r.), fără a obţine în prealabil acordul scris al Societăţii”, se arată în acţiunea depusă în instanţă.
Antena cere ca PRO TV să facă MasterChef cu alte persoane
De asemenea, avocatul Antena Group a solicitat ca PRO TV să realizeze emisiunea cu alți chefi. Pe de cealaltă parte, avocata lui Cătălin Scărlătescu spune că se încearcă hărțuirea și „distrugerea” chefilor, prin multitudinea de demersuri îndreptate împotriva celor trei.
„Să obligaţi să nu permiteţi Pro TV să difuzeze materiale cu pârâtul (Scărlătescu, n. red). Pro TV va putea realiza MasterChef, dar cu alte persoane”, a solicitat avocatul Antenei Group, potrivit Pagina de media.
De asemenea, avocata care reprezintă PRO TV a reacționat la cererea Antenei de a realiza MAsterChef cu alți chefi, spunând următoarele:
„Asta ar însemna ca ani de zile să nu facă nimic. Dacă Antena 1 a făcut un sezon Chefi la cuţite cu alţi bucătari, noi, Pro TV, de ce să nu facem MasterChef cu aceşti bucătari?”, a declarat avocata Pro TV, citată de Pagina de Media.