De ce a venit de fapt reprezentantul OMS în România. Alexandru Rafila a spus clar

de: Ștefan R. Apostol
18 10. 2021

România are una dintre cele mai slabe campanii de vaccinare a blocului european împotriva virusului. În aceste zile România suferă de o creștere a numărului de decese cauzate de virus, pe măsură ce un al patrulea val „catastrofal” este în plină defsășurare. Ca urmare a crizei scăpate de sub control reprezentanții OMS au decis să vină aici pentru două luni şi vor oferi asistenţă tehnică. Clarificările le-a dat medicul Alexandru Rafila chiar astăzi.

Valul patru face ravagii prin România

România a intrat în cele mai întunecate zile ale pandemiei. Numărul mediu de cazuri săptămânal și decesele au depășit valurile de coronavirus anterioare. Spitalele din țară se află sub o presiune atât de severă, încât guvernul a suspendat operațiile și internările care nu sunt de urgență. În ultimele săptămâni s-a solicitat ajutor UE cu rechizite medicale, prin activarea Mecanismului de protecție civilă al UE.

România și Bulgaria au în aceste zile cazuri în creștere care se traduc în creșteri ale deceselor. România a vaccinat complet doar 34% din populația sa adultă, în timp ce Bulgaria a vaccinat 23%. Ambele se află în primele trei țări din Europa în ceea ce privește decesele din ultimele șapte zile la un milion de oameni.

Presiunea crescândă asupra sistemului de sănătate  a dus la declarațiile lui Raed Arafat, care anunța că o suspendare de 30 de zile se va aplica spitalizărilor pentru intervenții chirurgicale sau alte tratamente care pot fi reprogramate. Acest lucru este pentru a asigura că există paturi cu suport de oxigen și capacitate de terapie intensivă.

Mecanismul de protecție civilă al UE este, de asemenea, activat din 5 ocotmbrie pentru a accesa potențiale stocuri suplimentare de medicamente coronavirus tocilizumab și oxigen. În acest context s-a luat decizia ca reprezentanți ai OMS să vină în România pentru a oferi asistență tehnică.

Alexandru Rafila explică prezența OMS în România

Reprezentatul OMS pentru România, medicul Alexandru Rafila, a discutat astăzi despre ceea ce se va întâmpla în continuare, odată cu prezența OMS pe teritoriul României. În dialogul de astăzi Alexandru Rafila a menționat faptul că vor fi aici pentru asistență tehnică și că, mai mult ca sigur, vor sta în România pentru cel puțin două luni.

„Demersul este unul prin care se acordă asistenţă tehnică statelor membre. Acest lucru este normal să se întâmple, dar sugestiile Organizaţiei, fie că discutăm de campania de vaccinare, fie că discutăm de modul în care trebuie gestionată pandemia în acest moment, sunt orientative, sunt autorităţile naţionale responsabile să ia deciziile.

Nu poate să ia Organizaţia în numele unei ţări membre. Nu se întâmplă niciodată aşa. Dânşii spun punctul de vedere din perspectiva sănătăţii publice, ajută cu experţi pe diferite domenii, pentru că această campanie de vaccinare, mai ales în România, trebuie abordată şi din punct de vedere sociologic, antropologic, cultural”, a spus Alexandru Rafila.

„Am ajuns într-o situaţie fără precedent”

Același Alexandru Rafila a încercat să facă o analiză a situației de criză în care ne aflăm, recunoscând că este una scăpată de sub control, iar prezența OMS nu este ceva ce ar trebui să ne sperie. Cât despre situația de facto, medicul Aleandru Rafila declară:

„E cea mai gravă din Europa (…). Gândiţi-vă că Biroul Regional pentru Europa are 53 de state membre şi în România situaţia este cea mai gravă din cele 53 de state membre. Avem cea mai mică acoperire vaccinală probabil dintre statele membre şi probabil numărul cel mai mare de cazuri şi mortalitatea cea mai mare

(..) La noi de 5 – 6 luni de zile vedem că nu există niciun fel de implicare. Am ajuns într-o situaţie fără precedent, locul 1 la toate capitolele şi personal sunt cel mai afectat de aceste sute de decese care se înregistrează zilnic şi pentru care nu există o perspectivă de scădere în următoarele săptămâni, tocmai din cauza modului în care nu s-a gestionat pandemia în lunile şi săptămânile precedente”, a mai spus Alexandru Rafila.