De ce a plecat Nadia Comăneci din țară și cu ce a deranjat-o în mod special Nicolae Ceaușescu

Cu ce a deranjat-o Nicolae Ceaușescu pe Nadia Comăneci de a plecat din țară

Nadia Elena Comăneci s-a născut pe , la Onești, România. Este o gimnastă româncă, prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastică. Este câștigătoare a cinci medalii olimpice de aur. Este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile, „Zeița de la Montreal”, prima gimnastă a epocii moderne care a luat 10 absolut. Este primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.

Cu ce a deranjat-o Nicolae Ceaușescu pe Nadia Comăneci de a plecat din țară

Cu doar câteva săptămâni înainte de izbucnirea Revoluţiei din 1989, Nicolae Ceauşescu şi autorităţile comuniste au avut parte de un veritabil cutremur. Nadia Comăneci, gimnasta de nota 10, cea mai cunoscută sportivă a României, a trecut clandestin în Ungaria, iar de acolo a ajuns în America.

S-a întâmplat în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1989. Fuga din ţară a Nadiei Comăneci a rămas învăluită până astăzi în mister. Un demers jurnalistic pe această temă lasă în urmă alte şi alte întrebări fără un răspuns clar. Singura persoană care ar putea face lumină în acest caz ar putea să fie chiar Nadia Comăneci, pentru care subiectul fugii din România a fost mereu unul tabu. Interviurile în care vorbeşte despre acele zile în care a fost fugară se pot număra pe degete, iar declaraţiile-nelămuritoare.

  „În 1989 venise timpul să plec. Decizia a fost dificilă deoarece mi-a afectat familia. Am avut puţin timp de gândire, dar, sincer vă spun, mi-am urmat intuiţia. Altcineva a venit cu ideea, eu doar am acceptat. Am ajuns la graniţă, am fugit printr-o zonă interzisă şi, după ce am ajuns în Ungaria, am traversat graniţa în Austria. A fost periculos, dar nu aveam altă alegere… Nu am putut să le spun celor din familie că voi pleca. Am plecat având la mine doar hainele pe care le purtam în acea zi. Cu familia am luat legătura abia după Revoluţie“, declara Nadia, în 2012, pentru site-ul dcnews.ro. Aceste informaţii erau de fapt singurele pe care le oferise Nadia din perioada în care a fugit din ţară.

Reporterii au pornit pe urmele Nadiei

Reporterii „Weekend Adevărul“ au pornit pe urmele Nadiei, la graniţa cu Ungaria, încercând să refacă traseul gimnastei din mărturiile unora dintre cei care au fost implicaţi în fuga ei, cu doar două săptămâni înainte de startul mişcărilor care au dus la răsturnarea regimului comunist.

Pe 18 iulie, cu 39 de ani în urmă, în 1976, Nadia Comăneci făcea istorie în gimnastica mondială, obţinând prima notă de 10 la Jocurile Olimpice de la Montreal, Canada. 13 ani mai târziu, se hotărăşte să fugă din România. La sfârşitul lui noiembrie 1989, pe o vreme geroasă, Nadia Comăneci, care avea 27 de ani la vremea respectivă, a ajuns în militarizatul Cenad, localitate de frontieră. A participat la o petrecere, iar apoi a plecat în Ungaria, în timp ce grănicerii s-au făcut nevăzuţi în zonă. A ajuns lejer în Austria, unde, la Ambasada SUA din Viena, i s-au făcut documentele, iar apoi a fost îmbarcată într-un avion privat cu destinaţia New York. Iniţial, s-a stabilit la Montreal, în Canada, unde a lucrat, câştigând bani din reclame şi prezentări de echipamente sportive. Îl reîntâlneşte pe Bart Conner, fost campion olimpic al SUA la gimnastică, la Los Angeles, cu care se căsătoreşte în 1996 şi întemeiază o familie în Oklahoma. Pare prea simplu.

Conferinţa de presă de pe aeroportul din New York

Nadia Comăneci a sosit pe aeroportul din New York pe 1 decembrie 1989, la ora 4.00. Atunci avea să susţină prima conferinţă de presă ca persoană liberă chiar pe aeroportul din New York.

„Vreau să spun doar câteva cuvinte. Mă bucur foarte mult pentru că mă aflu în America, de mult m-am pregătit pentru acest drum. Aş vrea să mulţumesc prietenului meu pentru că a făcut acest lucru posibil. El este cetăţean american şi trăieşte în America (n.r. – este vorba de Constantin Panait, fost taximetrist în Bucureşti, emigrat în America, în anul 1981). Am dorit să am o viaţă liberă!“, au fost cuvintele Nadiei Comăneci.

Nadia Comăneci.
Ce a determinat-o pe Nadia Comăneci să plece din țară pe vremea lui Ceaușescu.

 Nadia a fost ajutată substanţial să fugă

Jurnalista Brânduşa Armanca, fost director la studioul TVR Timişoara a declarat pentru realizarea unui documentar:

„În mod cert, Nadia a fost ajutată substanţial să fugă. E greu de spus dacă de Securitate, de Miliţie, de alte forţe oficiale naţionale sau internaţionale, însă cert este că a fost sprijinită. Nu a fost o nebunie de moment, ci un lucru bine pus la punct. A fost aşteptată în Ungaria, totul era pregătit ca ea să plece în America. Una dintre curiozităţi este că se pot vedea stenogramele şedinţelor Comitetului Executiv, în care Ceauşescu este foarte supărat, furios de-a dreptul, când a aflat că Nadia a plecat“, susţine Brânduşa Armanca.

Prima consecinţă a fugii Nadiei a fost trecerea trupelor de grăniceri de la MApN la Ministerul de Interne, chiar pe 15 decembrie 1989. Revoluţia a prins unităţile de grăniceri în degringoladă.

Ipoteza unui fost general SRI

Fostul general SRI Aurel Rogojan afirmă că a fost vorba despre o operaţiune foarte bine pusă la punct. Acesta afirmă că Nadia Comăneci era importantă pentru serviciile de spionaj pentru că era un apropiat al lui Nicu Ceauşescu, era în anturajul familiei.

„Ca atare a devenit o ţintă pentru toate serviciile de spionaj, iar acest lucru era ştiut şi de serviciile din România. S-a încercat această penetrare printr-un simbol al României. Tocmai din acest motiv ea nu a mai fost lăsată să plece prea des din ţară. Dar să ştiţi că ea a fost şi privilegiată a regimului. Mai ales mama ei. Pe verema aia aveai nevoie de tot felul de aprobări, trebuia să stai la coadă. Ea nu trebuia să facă asta. De fapt, pentru plecarea Nadiei au folosit un român emigrat în America, care era un apropiat al mamei Nadiei”, a mai declarat Rogojan.

Nadia a conștientizat ce face?

Întrebarea este dacă Nadia a conştientizat faptul că prin fuga ei va contribui la cădederea lui Ceauşescu

„Personal, nu cred că Nadia a conştientizat. Dar a făcut parte din planul americano-sovietică de îndepărtare al lui Ceauşescu. A putut să scape atât de uşor de sub control tocmai pentru că în acea perioadă intrau în ţară numeroşi spioni, zeci de ziarişti, ofensiva era la cote maxime, ca atare existau probleme cu resursele şi mijloacele. Nu cred că o parte a Securităţii a ajutat-o pe Nadia, dar nu exclud varinta ca la nivel individual să fi existat securişti trădători. Şi la frontieră e posibil să fi fost ajutată de români, dar să ştiţi că Penitenciarul Rahova era plin cu ofiţeri de la graniţă arestaţi. Ei făceau foarte mulţi bani”, a explicat Aurel Rogojan.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI