De ce a fost arestat fiul lui Leo de la Strehaia. A fost surprins într-o mașină, alături de un bărbat de 45 de ani

de: Alexandra Chivu
16 07. 2019

Fiul lui Leo de la Strehaia, în vârstă de 25 de ani, a fost arestat la miezul nopții, alături de un bărbat de 45 de ani. Tânărul a ajuns pe mâna anchetatorilor după ce ar fi convins o firmă să îi livreze peste o sută de aparate de aer condiționat, obținute prin înșelăciune.

De ce a fost arestat fiul lui Leo de la Strehaia

Poliția Capitalei a prins în flagrant, luni seară, doi bărbați de 25 și 45 de ani, care transportau zeci de aparate de aer condiționat, în valoare totală de 300.000 de lei, ce au fost obținute prin înșelăciune. Băiatul lui Leo de la Strehaia și ”asociatul său” de 45 de ani sunt bănuiți că s-ar fi dat drept reprezentanți a două societăți comerciale. Astfel, cei doi au reușit să încheie contracte în valoare de trei sute de mii de lei.

Multe aparate au fost deja livrate și, potrivit spuselor păgubiților, au și apărut pe piața neagră, în condițiile în care ei sunt singurii importatori din țară. În seara de luni, cei doi suspecți au fost prinși de poliție în flagrant chiar când ridicau o parte din marfă. Anchetatorii afirmă că suspecții și-ar fi atribuit în fals calitatea de reprezentanți a două societăți comerciale și i-ar fi convins pe păgubiți să le livreze 150 de aparate de aer condiționat.

Leo de la Strehaia și fiul său

Cu mai multe detalii a venit șeful Poliției Sectorul 1, Ionuţ Bogdan Dana: „Cu ocazia realizării flagrantului au fost depistate aceste persoane având asupra lor 17 asemenea aparate de aer condiţionat, urmând să mai ridice alte câteva zeci chiar în momentul realizării flagrantului.” Unul dintre suspecţi, un tânăr de 25 de ani, este fiul controversatului om de afaceri Leo de la Strehaia, susţin surse judiciare. El şi celălalt individ vizat de acuzaţii de înşelăciune şi-au petrecut noapte în spatele gratiilor şi astăzi urmează să ajungă în fatza magistraţilor cu propunere de arestare preventivă”.