De când se închide Băneasa Shopping City. Până când este suspendată activitatea
În actualul context multe din marile magazine au anunțat că își închid porțile pe o perioadă de, cel puțin, 30 de zile de la momentul instaurării ”Stării de Urgență”. Astfel că, marea majoritate a magazinelor de tip Mall își vor închide, sau și-au închis deja porțile, singurele locații deschise în interiorul acestora fiind farmaciile, sediile de bănci și hipermarket-urile.
De când se închide Băneasa Shopping City
Printre marile magazine de tip Mall se numără și Băneasa Shopping City și, conform oficialilor, îşi va întrerupe activitatea pentru a-şi proteja atât clienţii şi retailerii, precum şi angajaţii. Acest pas era de așteptat, în condițiile în care și celelalte Mall-uri au anunțat oprirea activităților comerciale din interiorul acestora. Singurele magazine deschise în interiorul Băneasa Shopping City va fi hypermarketul Carrefour, care va avea program ca şi până acum, între orele 8:00 – 22:00, şi farmaciile situate în galeria centrului, care vor funcţiona după programul normal, între orele 10:00 – 22:00.
Până când este suspendată activitatea
Conform comunicatului dat publicității activitatea se va întrerupe în perioada 23 martie – 16 aprilie 2020, argumentul fiind cel evident dar și faptul că autorităţile şi specialiştii recomandă distanţarea socială, aceasta fiind singura metodă eficientă pentru a preveni răspândirea virusului, şi este în interesul superior al întregii comunităţi locale şi nu numai să respecte această recomandare şi să adopte măsuri preventive.
„Băneasa Shopping City consideră că este de datoria sa să protejeze comunitatea, clienţii, retailerii, precum şi angajaţii care îşi desfăşoară activitatea de zi cu zi în magazinele centrului comercial, pentru că sănătatea şi siguranţa lor sunt o prioritate permanentă. Este decizia noastră voluntară să dispunem suspendarea temporară a centrului comercial, în perioada 23 martie – 16 aprilie 2020 sau până când starea de urgenţă instaurată de autorităţi va fi ridicată”, anunță reprezentanţii centrului comercial.
Centrele comerciale București Mall – Vitan și Plaza România își vor modifica programul de funcționare începând cu data de 16 martie. Astfel, programul magazinelor, restaurantelor și cafenelelor se va desfășura între orele 12-20. Totodată, programul cinematografelor va fi redus. În Plaza România, Biroul de Pașapoarte va avea program de luni până vineri, în intervalul 08.30-16.30 (miercuri până la 18.30). Mai multe centre comerciale din București și din țară au anunțat până acum reducerea programului, în contextul epidemiei de coronavirus.
Tot în Capitală, în Sun Plaza, magazinele, restaurantele şi cafenelele vor fi deschise între 12:00 și 20:00. Oamenii vor putea face cumpărături din hipermarket-ul Cora între 08:00 și 22:00. Mall-ul AFI Cotroceni va fi deschis între orele 12:00 și 20:00. Chiriașii care trebuie să ofere un suport mai mare în această perioadă clienților AFI, precum farmaciile, vor putea avea program de funcționare normal.
Clienţii sunt încurajaţi să acorde o atenţie sporită igienei personale şi să îşi dezinfecteze frecvent mâinile, folosind dispenserele amplasate în incinta mall-urilor. Pentru a asigura un mediu cât mai sigur, a fost crescută frecvenţa operaţiunilor de dezinfectare şi igenizare a suprafeţelor şi au fost instalate dispensere cu dezinfectant în mai multe zone ale centrelor comerciale. Mai mult, toate filtrele sistemului de climatizare trec printr-un proces de înlocuire, iar centrele comerciale sunt aerisite în mod natural periodic.