De asta ies ficățeii amari, seci și uscați! Fă asta înainte să stingi focul și ne vei mulțumi. Cum îi transformi într-un deliciu
Bucătăria românească are în componență rețete absolut delicioase, dar anumite trucuri culinare nu le vom găsi niciodată în vreo carte de bucate. Spre exemplu când gătim ficăței! De cele mai multe ori, aceștia ies amari, seci și uscați, iar puține gospodine știu cum să procedeze ca aceștia să fie delicioși și suculenți. Ce trebuie să faceți cu ficățeii înainte de a-i lua de pe foc?
Trucuri pentru ca ficățeii la tigaie să iasă suculenți
Ficățeii la tigaie sunt absolut delicioși și preferați de mulți români, asta dacă sunt gătiți corespunzător. Cel mai consumat tip de ficat este cel de pui, pentru că este mai ușor de digerat, se gătește rapid și poate fi pregătit atât la tigaie, la grătar sau sub formă de pateu. Dacă alegeți să faceți ficăței de pui la tigaie, trebuie să țineți cont de câteva trucuri pentru ca aceștia să nu iasă amari și seci.
Experții susțin că ficățeii nu trebuie lăsați mult pe foc, pentru că se vor usca și vor deveni amari la gust. În plus, un ingredient îi poate menține suculenți și delicioși: sosul de roșii. Acesta se adaugă la final și garantează un preparat gustos. Dacă adăugați și ceapă și usturoi, ficățeii vor ieși mult mai buni.
Alături de ficăței merg de minune cartofi natur, sparanghelul, broccoli sau chiar o mămăliguță caldă.
Rețetă ficăței de pui cu ceapă și roșii
Ingrediente:
- 500 gr ficăței de pui
- 3 cepe uscate mari
- 500 ml suc de roșii
- 2 morcovi
- 100 ml lapte dulce
- 3 căței de usturoi
- pătrunjel, mărar.
Mod de preparare:
Se spală bine ficățeii, se separă lobii și se taie punguțele verzi. Acestea dau gust amărui mâncării. După curățare, se pun ficățeii într-un bol cu lapte, pentru 20 de minute. Între timp, se curăță ceapa și usturoiul și se taie solzișori. Ardeiul se curăță de semințe și se taie mărunt. Morcovii se curăță de coajă și se dau pe răzătoarea mare. Pentru a economisi timp, legumele se toacă în robotul de bucătărie. Într-o tigaie mare, se toarnă puțin ulei și se pun legumele la prăjit.
Când ceapa devine sticloasă, se toarnă jumate de ceașcă de apă și se lasă la înăbușit. Se scot ficățeii din lapte, se șterg cu un șervet și se pun la prăjit împreună cu legumele. Se mai toarnă o jumătate de ceașcă de apă și se lasă la prăjit. Când a scăzut apa se adaugă sucul de roșii, sare și piper. După ce a scăzut sosul de roșii, se presară, mărar sau pătrunjel tocat și se ia tigaia de pe foc. Se servesc calzi!