David Popovici a revenit în România, dar nu a fost întâmpinat de niciun oficial al Guvernului: “Două bucăți de metal foarte grele”
David Popovici, tânărul înotător român care a strălucit la Jocurile Olimpice de la Paris, a revenit în România, dar nu a fost întâmpinat de niciun oficial al Guvernului. În ciuda acestui fapt, el a participat la o conferință de presă unde a subliniat importanța investițiilor în sportul românesc.
David Popovici, mesaj de mulțumire și speranță
Imediat cum a pășit în România, David Popovici a fost întâmpinat și felicitat de Camelia Potec, de câțiva reprezentanți de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR), de Roxana Ciuhulescu, dar și de fani.
Însă, la aeroport nu a fost prezent niciun oficial al Guvernului. Cu toate astea, înotătorul a transmis un mesaj de mulțumire și speranță.
”Mulțumesc că sunteți aici, că ați venit, că ne-ați așteptat. Eu am tendința să mă complic când vine vorba de dat declarații, așa că de data asta o să fac un efort să spun ceea ce-mi doresc foarte mult să spun”, a declarat David Popovici.
El a mulțumit tuturor românilor care l-au susținut, fie din fața televizoarelor, fie din tribune, subliniind că reușita lui este rezultatul muncii unei echipe dedicate.
”Astea sunt medaliile, sunt două bucăți de metal foarte grele. Doar atâta sunt, dar pentru ele unii muncesc o viață”, a spus Popovici, ținând în mână cele două medalii câștigate la Paris.
Tânărul înotător a vorbit despre importanța susținerii sportivilor români. Totodată, acesta i-a felicitat pe toți cei care au reușit să obțină medalii pentru România.
”Trebuie să facem un efort colectiv”
Adrian Rădulescu, antrenorul principal al lui Popovici, a adus în discuție condițiile de antrenament precare din România.
”Ne-am tot antrenat răbdarea de 20 de ani încoace, așteptând o nouă medalie la înot, dar într-un final a venit. Ne așteptăm să nu mai treacă alți 20 de ani, dar pentru asta trebuie să facem un efort colectiv”, a spus Rădulescu.
El a subliniat necesitatea construirii unor bazine de înot accesibile pentru toți copiii din România.
”David are posibilități, mai poate merge și la Dinamo, dar nu toată lumea poate avea acest acces. Dacă vrem să avem rezultate în continuare, trebuie să construim o echipă de înotători în jurul lui David”, a adăugat antrenorul.
O chemare la acțiune
Popovici a continuat mesajul antrenorului său, subliniind că medaliile sale trebuie să aducă mai multă atenție pentru sportul românesc.
”Aceste medalii ar trebui să aducă mai multă atenție pentru sport, nu doar pentru înot, ci pentru sport în general. Fără sport, nu putem evolua prea mult”, a declarat el.
Înotătorul a vorbit despre dificultățile întâmpinate la antrenamente, menționând condițiile improprii de la bazinul din Complexul ”Lia Manoliu”.
”Eu, campion olimpic și medaliat cu bronz, mă antrenez iarna într-un balon la ”Lia Manoliu”, unde în trei minute te sufoci. Sunt promisiuni de ani de zile, dar nimic concret nu s-a realizat”, a spus David Popovici.
Înotătorul și-a exprimat dorința de a vedea mai mulți sportivi români calificați la Jocurile Olimpice și a subliniat necesitatea investițiilor inteligente în sport.
”Mi-ar plăcea să vedem mai mulți sportivi români calificați la Jocurile Olimpice. Trebuie să investim mai mult în sport și să o facem cu cap. Este necesar să acționăm, iar eu îmi voi face partea mea”, a concluzionat el.
Citește și Ce se ascunde în cutia primită de David Popovici la Jocurile Olimpice. Toți medaliații o au!