Data la care intră pe card pensiile mărite. Anunțul pe care îl așteptau toți pensionarii

de: Andrei Simion
04 08. 2024

Marius Budăi a anunțat calendarul pentru virarea primelor pensii majorate. Pensionarii care își primesc pensia prin Poșta Română vor primi banii între 1 și 15 septembrie, în timp ce cei care optează pentru transferul bancar vor avea sumele în cont între 12 și 14 septembrie.

Budăi a subliniat că această măsură face parte din acordul cu Poșta Română, care stipulează că după data de 15 august toate deciziile de recalculare a pensiilor vor fi expediate către pensionari. Acest proces va permite ca pensiile majorate să fie distribuite începând cu 1 septembrie, conform calendarului stabilit.

Fondurile necesare sunt deja asigurate

Fostul ministru al Muncii a precizat că fondurile necesare pentru aceste plăți au fost incluse în bugetul pe anul 2024, atât în bugetul de stat, cât și în bugetul asigurărilor sociale. El a menționat că în casele județene de pensii se desfășoară procesul de listare a deciziilor cu noile cuantumuri recalculat, acestea urmând a fi trimise către Poșta Română.

„Acțiunile întreprinse acum în casele județene de pensii, inclusiv listarea și trimiterea deciziilor de pensionare cu noile sume recalculat, reprezintă un angajament ferm al Guvernului Ciolacu că plățile pensiilor majorate vor începe de la 1 septembrie. Fondurile necesare au fost prevăzute deja în bugetul pe 2024,” a declarat deputatul PSD Marius Budăi.

Modul de calcul al pensiei

Cuantumul pensiei se stabilește prin multiplicarea numărului total de puncte acumulate de asigurat cu valoarea punctului de referință (VPR). VPR este definit ca raportul dintre valoarea punctului de pensie la momentul intrării în vigoare a legii și stagiile medii de cotizare prevăzute anterior, respectiv 25.

La data implementării legii, valoarea punctului de referință este stabilită la 81 lei și va fi indexată anual în ianuarie, adăugând rata inflației și 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.