Daniela Iliescu, aspru criticată pentru rochia pe care a purtat-o la nunta lui Iancu Sterp: ”Nu îți stă bine deloc!”
Iancu Sterp și Denisa Coțolan au avut nunta duminică, iar invitații de la nunta lor au făcut parada modei la eveniment. Surorile lui Iancu, dar și cumnata lui, Daniela Iliescu, au atras toate privirile. În ceea ce privește ținuta aleasă de partenera lui Culiță, fratele lui Iancu, părerile au fost împărțite.
Rochia Danielei Iliescu nu a fost pe placul internauților
Culiță Sterp a participat duminică la nunta fratelui său, alături de iubita lui și băiețelul lor, Milan. Daniela Iliescu a ales să poarte două ținute negre, respectiv un costum și o rochie. În prima parte a zilei, influencera a îmbrăcat un costum negru, din două piese, pe sub care a avut un body din voal transparent. A accesorizat ținuta cu perle albe și cu ochelari.
Mai târziu, Daniela Iliescu s-a schimbat într-o rochie neagră, cu dantelă pe dedesubt și cu mănuși încorporate. Iubita lui Culiță s-a simțit foarte bine îmbrăcată în acea rochie, însă ținuta nu a fost pe placul tuturor celor care o urmăresc pe Instagram. În secțiunea de comentarii, mulți i-au spus că rochia nu i s-a potrivit sau că nu a fost aleasă corect în ton cu ocazia.
„Eu la petrecerea de Halloween m-aș fi dus așa îmbrăcată”, „Trebuie să ai aspect fizic și plus decolteu… ceea ce lipsește… multe ne plac, dar nu cu tot ne stă bine”, „Ești frumoasă, dar rochia asta nu-mi place, este prea vulgară, prea multă dantelă. Nu îți stă bine deloc”, „Era de preferat ceva mai natural. Este frumoasă rochia, dar nu mi se pare potrivită pentru acest eveniment, nici ca culoare și nici ca stil” – au fost o parte dintre comentariile primite.
Răspunsul dat de Daniela Iliescu
Iubita lui Culiță Sterp nu a rămas indiferentă la reacțiile fanilor și le-a răspuns. Daniela ține permanent legătura cu cei care o urmăresc și le-a mulțumit pentru comentarii, specificând că ea s-a simțit foarte bine în acea rochie.
„Vă mulțumesc pentru toate comentariile, oricum ar fi ele, e absolut normal ca un lucru, o persoană să nu fie pe placul tuturor. Ca să vă fac un scurt rezumat legat de rochie, mi-am gândit singură fiecare detaliu și da, nu mă caracterizează ținutele comune, pentru că îmi place să mă joc cu partea stilistică așa cum știu eu. Piesa de dantelă da, a fost greu de realizat, purtat, am gândit inclusiv mersul la baie (că multe sunteți curioase), am purtat și lenjerie intimă etc. De asta spun ca nu e pentru oricine. În al doilea rând, nu îmi creez ținutele să fac concurențe, eu fac totul din plăcere și pasiune şi nu mă interesează comparațiile”, a transmis ea.