Dana Budeanu, reacţie după ce s-a aflat că face nuntă. Mesajul postat de criticul de modă
Dana Budeanu, reacţie după ce s-a aflat că face nuntă. Surse au dezvăluit că celebra creatoare de modă ar urma să se mărite cu Andrei Hrebenciuc, fiul fostului lider PSD Viorel Hrebenciuc, în viitorul apropiat. Evenimentul privat ar urma să aibă loc pe Coasta de Azur. Bruneta dezminte din nou zvonurile și susține că nu intenționează să se căsătorească a doua oară.
Dana Budeanu, reacţie după ce s-a aflat că face nuntă
În ultimele săptămâni, s-au vehiculat tot felul de informații despre o presupusă nuntă a Danei Budeanu cu Andrei Hrebenciuc. Surse au susținut că cei doi parteneri, implicați într-o relație romantică de mai multă vreme, ar urma să își jure dragoste pe viață pe Coasta de Azur.
Aceleași surse au susținut pentru Playtech.ro că evenimentul privat nu va fi mare. La nuntă ar urma să participe doar 40 de persoane. Dana Budeanu și-ar fi creat deja ținuta pentru ziua cea mare. Rochia ar fi una atipică în comparație cu ținutele tradiționale de mireasă.
Primele zvonuri despre secreta nuntă a Danei Budeanu au apărut în anul 2021. Atunci, controversata vedetă a publicat pe rețelele sociale o poză cu un inel valoros. Unele voci au susținut că bijuteria ar fi fost oferită în dar de către fiul fostului lider PSD Viorel Hrebenciuc. Andrei Hrebenciuc ar fi cumpărat accesoriul de lux cu bani furați de la români.
La acea vreme, Dana Budeanu a dezmințit zvonurile referitoare la un al doilea mariaj. „I don’t date, I marry”/ „Nu merg la întâlniri, eu mă căsătoresc” – a fost mesajul care a dat naștere unei reale isterii în spațiul public.
Ce i-ar fi spus mama sa: „Iar te măriți și candidezi!”
La mai bine de un an de zile de la reacția cu pricina, Dana Budeanu revine cu un mesaj referitor la oficializarea relației dintre ea și Andrei Hrebenciuc. Creatoarea Verdictului Politic lasă de înțeles că nu urmează să se mărite, păstrând discreția în ceea ce privește viața sa sentimentală.
În cea mai recentă postarea de pe pagina sa de Instagram, Dana Budeanu a publicat un dialog ce ar fi fost purtat între ea și mama sa. Din schimbul de replici se poate trage cu ușurință concluzia că bruneta nu a organizat nicio nuntă.
„- Iar te măriți și candidezi (la prezidențiale – n.r.), mamă!/ – Iar, mamă!/ – Ahahaha! Te pupă mama!/ – Și eu! Să-mi faci amandină!”, ar fi scurtul dialog purtat între Dana Budeanu și mama sa, potrivit mesajului ce poate fi vizualizat și în galeria FOTO a articolului.
Dana Budeanu a mai publicat o serie de mesaje, recent, cu scopul de a sugera că informațiile despre cea de-a doua căsătorie a sa nu ar fi reale. „Numai ameţitele se mărită, femeile adevărate candidează la prezidenţiale”, a reacționat creatoarea de modă, completând, într-o intervenție ulterioară, că nu vrea să candideze, deci nici nu se va mărita.