Dan Negru și Cosmin Cernat nu s-au văzut timp de 10 ani. Ce s-a întâmplat când s-au reîntâlnit

de: Andrei Simion
21 11. 2019

Pe Dan Negru și pe Cosmin Cernat i-au unit o frumoasă prietenie de ani de zile. Se știu de mai bine de două decenii, însă de aproape 10 ani, cele două vedete de televiziune nu au mai apucat să se vadă. Cum a fost revederea?

Cosmin Cernat (44 de ani), prezentatorul concursului „Exatlon”, de la Kanal D, şi Dan Negru (48 de ani), vedeta postului Antena 1 sunt prieteni de foarte mult timp, ba chiar de o viață de om, am putea spune. Ei se cunosc încă de pe vremea când filmau pentru emisiunea regretatului om de televiziune Valeriu Lazarov care purta numele „Ploaia de stele”. Cei doi au colaborat și la emisiunea „Ciao Darwin” care a fost difuzată pe Antena 1.

Prin prisma programului încărcat, Cosmin și Dan nu au mai apucat să se vadă în ultimii ani, însă au păstrat mereu legătura telefonic, spune cei doi pentru click.ro.

Dulcea revedere

Întâmplarea a făcut ca cei doi să se revadă săptămâna aceasta, luni, cu prilejul celei de-a treia ediţii a galei „Succes – Celebrity Awards Bărbaţi de succes”, unde au fost premiaţi mai mulţi bărbaţi de succes din diverse categorii sociale, pentru întreaga carieră.
Cele două vedete au avut parte de o întrevedere emoționantă. S-au luat cu drag în brațe și au depănat amintiri.

Cosmin Cernat și Dan Negru în tinerețe. Foto: click.ro

De la stângala dreapta: Cove, Raluca Moianu, Andreea Marin, Cosmin Cernat și Dan Negru. Foto: click.ro

”M-am bucurat enorm să-l revăd pe Cosmin, ne leagă multe amintiri frumoase, din vremea când eram colegi. Nu ne-am mai văzut de zece ani, deşi am mai vorbit la telefon”, a declarat Dan Negru.

La aceeaşi gală au mai fost premiaţi Dan Helciug (44 de ani) de la trupa „Spitalul de urgenţă”, Bogdan Marin (51 de ani), alias Bodo de la ProConsul, şi colegul său de trupă Dragoş Dincă şi Marius Moga (37 de ani), potrivit sursei citate.

Cosmin Cernat a fost premiat la gala Celebrity Awards – Barbati de succes, un eveniment devenit traditie, prin intermediul caruia sunt recunoscute meritele unor personalitati din diferite domenii de activitate: televiziune, sport, medicina, muzica sau cinematografie.