Dan Diaconescu a apărut așa în București. Nu i-a păsat de reguli, deși toată lumea l-a văzut
Face ce face şi ajunge iar în atenţia publicului. Deşi nu mai prezintă de ani buni nicio emisiune iar postul deţinut a fost închis, Dan Diaconescu este mereu prezent în presa de monden. De curând, fostul şef OTV a fost surprins într-o ipostază nu tocmai plăcută. Nu i-a mai păsat nici măcar de reguli.
Dan Diaconescu a încălcat regulile de circulaţie de faţă cu toată lumea
Deşi s-a retras din lumină reflectoarelor, românii încă sunt interesaţi de ce mai face fostul prezentator TV. Acesta era, în perioada anilor 2000, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din televiziune, iar emisiunea sa de pe OTV era urmărită seara de seară cu sufletul la gură. Anii au trecut, însă, iar Dan Diaconescu a întâmpinat mai multe probleme legale în urma cărora a fost încarcerat. După eliberare, în 2017, acesta a decis să se distanţeze de tot ce înseamnă viaţa publică.
De curând, fostul om de televiziune a fost surprins de cei de la SpyNews.ro încălcând, în plină zi, regulile de circulaţie. A făcut-o, se pare, de dragul mamei sale, însă nici măcar asta nu scuză încălcarea legii. Mai exact, Diaconescu şi-a parcat maşina chiar în staţia de autobuz. Apoi, şi-a ajutat mama să se dea jos şi a condus-o spre intrarea spitalului, unde acesteia urma să i se facă un control. Cu mâna în ghips, femeia avea nevoie de un consult medical.
Cei doi purtau masca de protecţie, aşa cum este obligatoriu în orice spaţiu deschis din Capitală. Pentru că era coadă, mama omului de afaceri a aşteptat în maşină, la căldură, iar bărbatul a stat în picioare, preţ de mai bine de 40 de minute, să îi vină rândul pentru a intra în instituţie.
Dan Diaconescu, încarcerat pentru şantaj
Vremurile în care Dan Diaconescu întorcea banii cu lopata au apus. În 2007 acesta a avut nu mai puţin de 239 de emisiuni consecutive în care a dezbătut celebrul caz al dispariţiei Elodiei Ghinescu, iar audientele i-au adus venituri considerabile. Odată cu închiderea postului OTV, însă, în 2012, lucrurile au luat o turnură neaşteptata. Banii s-au dus în cea mai mare parte iar celebritatea prezentatorului a apus.
În martie 2015, a fost închis la Penitenciarul Jilava, după o condamnare la cinci ani şi jumătate de închisoare pentru şantaj. Diaconescu a fost învinuit că i-ar fi cerut bani primarului unei comune din Ardeal, în schimbul nepublicării unor date compromițătoare. A ieşit din penitenciar doi ani mai târziu, câştigând prin muncă 200 de zile şi încă 150 pentru cele cinci cărţi scrise în perioada de arest.