Dan Cruceru, decizie radicală de când nu mai e la Kanal D. Ce face la început de 2021

Dan Cruceru, decizie radicală de când nu mai e la Kanal D

Dan Cruceru a luat o decizie radicală de când nu mai e la Kanal D. Acesta a mărturisit că a renunțat să mai prezinte Survivor România 2021 deoarece familia lui are nevoie de el. Pentru acest nou sezon, vedeta ar fi fost nevoită să stea, din nou, 2-3 luni în Republica Dominicană, unde emisiunea se filmează.

Dan Cruceru, decizie radicală în 2021

După ce a renunțat la emisiunea pe care o prezenta, singura prezentată de când a devenit tătic de meserie, Dan Cruceru a luat o nouă decizie radicală. Nemulțumit de fizicul său și de kilogramele acumulate în plus în ultimele luni, Dan a dat fuga la sală.

Și, pentru că vrea ca efectele să fie vizibile rapid, Dan Cruceru și-a făcut program de 3 ori pe săptămână. Acesta a mărtrusiti că este antrenat de Ghiță, că ține dietă și că fiecare antrenament al lui are o durată de 2 ore – 2 ore și 30 de minute.

Dan Crucerul ține regim și merge la sală

„Am început un program serios de «reconstrucție», care presupune cură de slăbire, mâncare la cutie – regim personalizat, sală la greu. Merg de trei ori pe săptămână la sală și stau cam două ore – două ore și jumătate.

Mi-aș dori să ajung pe la 85 kg, acum am 91, și să scad nivelul de grăsime din corp de la 22 la 12%. Este o luptă pe care o port cu mine însumi, pentru că, până acum, nu mi-am impus nicio restricție alimentară. Mâncam orice, la orice oră, fără probleme de greutate.

Doar că acum e momentul unei decizii mai hotărâte. Țin un regim de o lună, de 1.500 calorii, și primesc în fiecare dimineață cutia cu mâncarea pentru întreaga zi. Am fost nevoit să renunț la paharul de vin sau berea de seară, la semințe și alune.

Nu mănânc decât meniul pe care îl primesc acasă. Este delicios, dar cantitățile sunt foarte mici. Așa că s-ar putea să mor de foame, dar sunt ambițios și foarte curios de rezultate!”, a mărturisit Dan Cruceru, care pregătește noi proiecte profesionale.

Pentru ca regimul să dea roade cât mai curând, Dan Cruceru a tăiat din stilul său de viață toate grăsimile nesănătoase, zahărul și alcoolul. Vedeta are, în prezent, 91 de kilograme și ar dori să slăbească până la 85 de kilograme, conform click.ro.

De ce a renunțat Dan Cruceru la Survivor România 2021

Fostul prezentator tv a mărturisit că familia lui are nevoie de el și nu mai poate fi plecat, peste mări și țări, atâtea luni de zile. În plus, absența lui a afectat afacerile pe care și le-a deschis de la 0 și pentru care a muncit intens luni și ani.

“A fost o decizie grea, dar am ales să mă dedic proiectelor personale și familiei în perioada ce urmează. Taticool și Taticool Shop sunt două afaceri pornite de la zero, care au nevoie de prezența mea mai mult că oricând.

Anul acesta, am deschis un nou magazin la Cluj- Napoca, am extins portofoliul de branduri premium pe care le aducem în România, avem multe planuri de pus în practică pentru 2021.

Iar familia mea are și ea nevoie de mine. Aproape șase luni fără ei a fost un obstacol greu de depășit. Când m-am întors, fiul meu cel mic aproape că mă privea ca pe un străin”, a explicat fostul prezentator TV.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI