Dan Bittman, petrecere secretă în pandemie. Cu ce altă mare vedetă s-a distrat, ignorând regulile
A fost spectacol în toată regula în plină pandemie. Personajele principale au fost celebrii Dan Bittman, Mugur Mihăiescu și Radu Pietreanu. Astfel, că liderul de la Holograf și cei de la ”Vacanța mare” au cântat la un chef făcut în plină pandemiem într-un loc care seamănă mult cu un pub din Centrul Vechi, acolo unde Garce își desfășoară activitățile în domeniul HoReCa, scrie cancan.ro.
Dan Bittman, petrecere secretă în pandemie
Amintim că Dan Bittman stârnea o adevărată furtună după mesajele sale ”coronasceptice”. Astfel că din start s-a arătat destul de neîncrezător în tot ce a avut legătură cu coronavirusul, dar și în ce privește deciziile legate de autorități. S-a conformat însă în privința măștii, pe care a purtat-o cu regularitate. Și Mugur Mihăiescu s-a declarat nemulțumit, mai ales că el face bani din domeniul HoReca, un domeniu pe care pandemia l-a răpus. Iar Radu Pietreanu este un bun prieten cu ei.
Versurile „Și dacă bucăți de creier sar și te pătează/Îți spală mama cămașă și ți-o apretează” cântate de Radu Pietreanu, la chitară, le-au dat imbold lui Bittman și lui Mihăiescu, care s-au prins într-o ”horă”. ”Băi, astea trebuie să rămână undeva”, strigat Dan Bittman, iar Mugur Mihăescu l-a completat: ”Astea trebuie filmate!” Și recitalul a continuat.
Amintim că Dan Bittman este unul dintre artiștii care s-au poziționat în contradictoriu cu autoritățile, în privința coronavirusului.
”E foarte rău în această perioadă, dar n-am încotro. Stau acasă și petrec timp cu familia, cu copiii mei. Respectăm și ne supunem ordinelor. Eu unul nu cred în asta. Cu 150 de morți și peste 400 de vindecați, asta nu-i pandemie. În 1918 a fost pandemie cu gripa spaniolă. Dar acum cred că e altceva. Tind să cred că Sorin Ovidiu Vîntu are dreptate când spune că se face un test mondial”, declara atunci Dan Bittman, pentru Cancan.ro.
Tot el a mai spus:
”Am gura spurcată și îmi permit să spun orice. Să mor și eu de COVID, să dea Dumnezeu. Chiar nu vreau să mai trăiesc în condiții degradante. Nu se poate așa ceva, este prea mult. Trebuiau făcute zece spitale adevărate, pline de echipamente.
Dacă toți dați banii. Oameni care stau să vireze bani din stânga în dreapta. Deja au început să transpară lucrurile astea. Sunt noi structuri care conduc, din care fac parte și români. Vreau să ne putem îmbrățișa, nu prostia asta cu cotul”, spunea Dan Bittman la GÂNDUL LIVE.
Și Mugur Mihăescu a avut un strigăt disperat către Guvern
Și Mugur Mihăescu acuza Guvernul, condus atunci de Ludovic Orban, pentru unele măsuri care au fost luate în domeniul HoReCa, din cauza pandemiei de coronavirus.
”Domnule Orban, vă cunosc, ştiu că sunteţi un tip ale cărui intenţii sunt dintre cele mai bune. De aceea, vă rog din tot sufletul meu, opriţi asasinarea economică a României. Ceea ce se întâmplă astăzi, domnule Orban, contrazice orice fel de raport ştiinţific. HoReCa este pe ultimul loc în toate rapoartele ştiinţifice în ceea ce priveşte împrăştierea virusului.
Ştiţi bine că atunci când am deschis prima oară restaurantele şi am respectat regulile pe care dumneavoastră le-aţi impus, de bună credinţă, ştiţi bine că în acel moment numărul de cazuri a stagnat, nu era în creştere, ci a explodat odată cu întoarcerea oamenilor din vacanţă, cu începerea şcolilor, a explodat şi mai abitir odată cu ieşirea masivă a electoratului la vot.
Vă felicit pentru rezultatul obţinut, dar ceea ce faceţi dumneavoastră sau dacă daţi girul acestor indivizi care vor să ne asasineze, gândiţi-vă că asasinaţi un milion de oameni care lucrează împreună cu familiile lor, mai mult sau mai puţin, în domeniile afectate.
Un milion de oameni care s-ar putea să voteze pe alţii şi sincer, mie unul nu mi-ar conveni, pentru că mai degrabă prefer nişte ministere care îşi fac treaba, cum este Ministerul Economiei. Opriţi asasinarea HoReCa!”, a fost o parte din discursul lui Mugur Mihăescu, făcut într-un filmuleț pe Facebook.