Dacia Logan, probleme cu becurile pe frână. Cum se rezolvă și la ce modele apar aceste defecțiuni

de: Daniel Ștefan
27 06. 2019

Dacia Logan din prima generație a avut mari probleme cu becurile pe frână și, în general, cu rețeaua electrică, aproape la fel ca la modelele dinainte de 1989. Din fericire, există o soluție salvatoare și ți-o vom prezenta într-un tutorial.

Dacia Logan a avut numeroase probleme survenite mai ales din cauza modului în care a fost fabricată. Una dintre cele mai întâlnite defecțiuni pe care le-au avut aproape toți șoferii care au condus acest model este cu becurile pe frână. E vorba despre acel „scurt” care dă peste cap modul în care ar trebui să funcționeze becurile pe spate la frânare, de poziție, de marșarier și de semnalizare.

Dacia Logan: de ce apar probleme cu becurile pe frână

Problema cu becurile pe frână e foarte frecventă la Dacia Logan din prima generație

Dacă încă nu te-ai prins despre ce defecțiune este vorba, mă refer la acel moment când tu apeși pedala de frână, dar la bord observi că ți se aprinde, de exemplu, martorul luminos pentru semnalizare. Se întâmplă asta pentru că, dacă vei ruga pe cineva să-ți spună ce se întâmplă în spatele automobilului, în loc să crească lumina roșie care indică frâna, se aprinde becul de semnalizare și scade în intensitate lumina de poziție sau se stinge de tot.

Majoritatea mecanicilor de cartier se mulțumesc să-ți spună „ai un scurt undeva, ia să vedem despre ce este vorba…”. Adevărul este puțin altul, iar cauza e destul de stupidă și-ți arată, încă o dată, că, deși suntem în 2019, Dacia a rămas la fel ca pe vremea lui ‘nea Nicu (aproximativ).

În majoritatea cazurilor, această problemă apare la Dacia Logan din cauză că oxidează mufa care intră în becul de poziție/frână sau capătă mizerie, după un timp. Asta, ca să-ți explic în termeni cât mai simpli. Concret, firul de masă nu mai face contact cu becul și se dau peste cap comenzile electrice.

Dacia Logan: cum rezolvi problema cu becurile pe frână

Dacă o să cauți pe forumurile Dacia, ai să vezi că majoritatea șoferilor au rezolvat problema în stil clasic: au demontat toată lampa stop și au curățat capătul oxidat al firului de masă. Pe piață există și un spray special pentru așa ceva. Trebuie, însă, să fii foarte atent la contactele becului. Suportul lui este dintr-un plastic ieftin, de proastă calitate, care devine casant după câțiva ani (de regulă, când iese mașina din garanție). Dacă nu desfaci cu grijă întregul ansamblu, o să fii nevoit să schimbi toată lampa și nu e chiar atât de ieftină.

În principiu, aceste probleme cu becurile pe frână sunt întâlnite la modelul Dacia Logan din prima generație, adică la cele fabricate până prin 2009 inclusiv.

În articol am integrat și două tutoriale video care-ți arată cum se rezolvă defecțiunea. Nu e deloc complicat.