Cutremur puternic în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Autor: Daniel Ștefan - 18.06.2019, 20:16

Un cutremur puternic s-a produs în Japonia. Specialiștii au emis o alertă de tsunami care urmează să se producă din cauza magnitudinii prea mari pe care a avut-o seismul.

Cutremur în Japonia și alertă de tsunami

Un cutremur puternic, de 6,4 grade pe scara Richter s-a produs în largul coastelor Japoniei, în apropiere de orașul Niigata. Conform datelor transmise de Institutul American de Geofizică, seismul s-a produs la o adâncime de peste 16 kilometri.

Epicentrul seismului a fost la 33 kilometri de localitatea Tsuruoka, la 46 de kilometri de Sakata şi 89 de kilometri de oraşul Niigata.

Deocamdată, nu au fost semnalate victime sau pagube materiale, dar riscul este foarte mare dacă urmează să se producă un tsunami de mari dimensiuni.

Japonia, una dintre cele mai lovite țări de seisme din lume

Compania Tohoku Electric Power a transmis că aproximativ 5.000 de locuinţe din prefectura Yamagata şi 3.200 din prefectura Niigata au rămas fără curent electrică din cauza cutremurului

Chiar și operatorul feroviar East Japan Railway a anunţat că întrerupt circulaţia pe liniile Joetsu şi Tohoku Shinkansen.

De asemenea, compania Tokyo Electric Power Company Holdings a comunicat că nu a descoperit vreo problema la cele şapte reactoare ale centralei nucleare, care, însă, au fost închise preventiv.

Acea centrală nucleară este ca un butoi cu pulbere, una radioactivă, în astfel de situații. Incidentul de la Fukushima era cât pe ce să fie un al doilea Cernobîl al omenirii, dar unul ce ar fi putut fi cauzat de natură, cu implicații și mai mari decât au fost în Ucraina.

Cutremur puternic în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami
Deși e o țară lovită periodic de cutremure puternice, Tokio este unul dintre orașele cu cele mai înalte clădiri din lume

Japonia face parte din așa-numitul Cerc de Foc al Pacificului, o regiune care se întinde pe aproape întreaga coastă a Oceanului Pacific (îl înconjoară), unde există cea mai activă zonă vulcanică de pe planetă și unde seismele de peste 5 grade sunt destul de frecvente.

De-a lungul istoriei, Insulele Nipone, adică Japonia, au fost devastate de cutremure, dar populația a învățat, în timp, cum să-și construiască clădirile astfel încât numărul victimelor să fie mult diminuat. În plus, oamenii sunt instruiți încă de foarte mici cum să acționeze în caz de cutremur.

loading...

Citește și...