Cutremur puternic astăzi în România. Ce magnitudine a avut seismul, INFP a revizuit cifrele

de: Corina Oprea
03 11. 2023

Un nou cutremur a avut loc în țara noastră astăzi, după ce altul a lovit seara trecută. Ce magnitudine a avut mișcarea și care sunt zonele în care s-a simțit cel mai mult. INFP a intervenit și a actualizat informațiile, după ce au emis o valoare eronată.

Un nou cutremur în România

Un nou seism a avut loc în România astăzi, după ce specialiștii au anunțat un altul joi seara. În prima fază, INFP a anunțat că acel cutremur a avut o magnitudine de 3.6. Ulterior, Instituția a revizuit cifrele și se pare că seismul a atins chiar 3.8 grade pe scara Richter.

Cutremurul s-a produs la ora locală 11:08, conform informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Nu a fost unul puternic, dar în unele zone s-a simțit o mișcare ușoară.

Mai mult, s-a produs la adâncimea de 80 de kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 43 km vest de Focşani, 66 km nord de Buzău, 67 km est de Sfântu-Gheorghe, 80 km est de Braşov, 95 km sud de Bacău, 97 km sud-vest de Bârlad şi 99 km nord-est de Ploieşti.

Amintim că cel mai puternic cutremur din acest an, cu o magnitudine de 5,7 pe scara Richter, s-a produs în data de 14 februarie, în județul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri. De la începutul lunii noiembrie a mai avut loc un singur seism.

Cutremur mare pe o insulă

Institutul Geodinamic din Atena a raportat că o mișcare seismică cu o magnitudine preliminară de 5,1 a afectat insula Evia, aflată în partea de nord-est a Atenei. La ora 8:26, conform informațiilor furnizate de către Institutul Geodinamic din Atena, cutremurul a avut epicentrul la o distanță de 6 kilometri est de orașul Prokopi.

S-a estimat că adâncimea acestuia a fost de aproximativ 14,2 kilometri. După cutremurul inițial, în aceeași locație, a avut loc o altă mișcare seismica cu magnitudinea de 3,8, survenită la doar 7 minute distanță.

Vezi și: Cutremur în România, joi seară. Seismul important a fost resimţit în mai multe oraşe

Autoritățile au emis recomandarea de a evita clădirile vechi și de a ocoli zonele de pe rețeaua rutieră care prezintă risc de alunecări de teren, sfătuind locuitorii să se îndepărteze de aceste locații.

Nu s-au primit imediat rapoarte referitoare la răniți sau pagube ca urmare a cutremurului, chiar dacă acesta a fost simțit și în capitală.

Ce să faci în caz de cutremur

Încearcă să rămâi cât mai calm posibil în timpul cutremurului. Gândește-te la acțiuni sigure și eficiente pentru a te proteja pe tine și pe cei din jur. Dacă te agiți, nu vei mai acționa lucid și urmările ar putea fi mult mai grave.

Citește și: Val de cutremure în România, vineri dimineață. Anunțul de ultimă oră făcut de INFP

Așază-te într-o poziție ghemuită și protejează-ți capul și gâtul cu mâinile. Aceasta te va ajuta să eviți leziuni cauzate de obiecte care cad. Dacă te afli într-o clădire, rămâi în interior pe durata cutremurului.

Nu ieși afară, deoarece rămâi expus riscului căderii obiectelor sau al altor daune. Dacă ești într-un loc aglomerat sau într-o clădire veche, urmează semnele de evacuare și procedurile specifice clădirii respective.

Nu folosi ascensoarele în timpul unui cutremur. Acestea se pot bloca sau pot prezenta riscuri de siguranță. După ce se oprește mișcarea seismică, fii atent la replici. Acestea pot fi la fel de periculoase ca seismul principal.

Dacă ești într-un vehicul, oprește-te într-un loc sigur, departe de clădiri, copaci sau stâlpi de electricitate. Rămâi în mașină până când cutremurul se oprește și simți că ești în siguranță.