Cutremur în România, marți seara. În ce orașe s-a resimțit și ce magnitudine a avut

de: Daoud Andra
11 12. 2024

Marți seara, puțin după ora 22:00, în zona seismică Vrancea s-a produs un cutremur de slabă intensitate. Seismul a avut loc la ora 22:06:56, la o adâncime de 115.5 km, potrivit INFP.

Cutremur în zona Vracea

Cutremurul a avut o intensitate de 3.6 grade, fiind considerat unul slab. Cu o zi înainte, pe 9 decembrie, au avut loc un alte două cutremure în zona Vrancei, cu magnitudine de 3.2, respectiv 2.2 grade.

„În ziua de 10 Decembrie 2024, la ora 22:06:56 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 115.5 km.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 51km NV de Buzău, 61km V de Focșani, 63km SE de Sfântu-Gheorghe, 66km E de Brașov, 72km NE de Ploiești”, se arată pe site-ul INFP.

Recomandările ISU în caz de cutremur

„Pentru protecţia în timpul producerii unui cutremur puternic se iau următoarele măsuri:

  • păstrarea calmului, să nu se intre în panică şi să liniştiţi pe ceilalţi membri ai familiei: copii, femei, bătrâni;
    prevenirea tendinţelor de a părăsi locuinţa: putem fi surprinşi de faza puternică a mişcării seismice în holuri, scări, etc. Nu se foloseşte în nici un caz ascensorul;
  • dacă suntem în interiorul unei locuinţe – rămânem acolo, departe de ferestre care se pot sparge, să se stea înspre centrul locuinţei (clădirii), lângă un perete. Protejarea se face sub o grindă, toc de uşă solidă, birou masă sau bancă din clasă suficient de rezistente spre a ne feri de căderea unor lămpi, obiecte mobile suprapuse, tencuieli ornamentale etc.;
  • dacă suntem surprinşi în afara unei locuinţe (clădiri) rămânem departe de aceasta, ne ferim de tencuieli, cărămizi, coşuri, parapete, cornişe, geamuri şi care de obicei se pot prăbuşi pe stradă;
  • dacă suntem la şcoală (serviciu) nu fugim pe uşi, nu sărim pe fereastră, nu se aleargă pe scări, nu se utilizează liftul, nu alergaţi pe stradă. Deplasarea se realizează cu calm spre un loc deschis şi sigur;
  • dacă a trecut şocul puternic al seismului, se închid imediat sursele de foc cât se poate de repede, iar dacă a luat foc ceva se intervine imediat;
  • dacă seismul ne surprinde în autoturism, ne oprim cât se poate de repede într-un loc deschis, se evită clădirile prea aproape de stradă, dincolo de poduri, pasaje, linii electrice aeriene şi ne ferim de firele de curent electric căzute;
  • dacă suntem într-un mijloc de transport în comun sau în tren, staţi pe locul dumneavoastră până ce se termină mişcarea seismică. Conducătorul trebuie să oprească şi să deschidă uşile, dar nu este indicat să vă îmbulziţi la coborâre sau să spargeţi ferestrele;
  • dacă vă aflaţi într-un loc public cu aglomerări de persoane nu alergaţi către ieşire, îmbulzeala produce mai multe victime decât cutremurul. Staţi calm şi liniştiţi-vă vecinii pe rând.
    c) După producerea unui cutremur puternic este necesar să luăm următoarele măsuri:
  • nu plecaţi imediat din locuinţă. Acordaţi mai întâi primul ajutor celor afectaţi de seism. Calmaţi persoanele speriate şi copiii;
  • ajutaţi-i pe cei râniţi sau prinşi sub mobilier, obiecte sau elemente uşoare de construcţii căzute, să se degajeze;”, transmite ISU.