Cutremur în România în noaptea de duminică spre luni. Ce magnitudine a avut

Vezi ce magnitudine a avut cel de-al doilea cutremur

În noaptea de duminică spre luni a avut loc un nou cutremur pe teritoriul României. A fost cel de-al doilea seism înregistrat în aceeași zi. Iată ce magnitudine a avut.

Cutremur, duminică seara, în România

Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter s-a produs duminică, la ora locală 22:15, în județul Buzău, potrivit informatiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a avut loc la adâncimea de 135 de kilometri. Este al doilea cutremur al zilei de 5 aprilie, primul având tot o magnitudine de 3 grade.

Cutremurul s-a produs în apropiere de orașele Brașov (63 km), Ploiești (67 km), București (120 km), Bacău (126 km), Brăila (127 km), Galați (129 km), Pitești (139 km).

Seism după seism

În ziua de 5 aprilie 2020, s-a mai înregistrat un cutremur în zona seismică Vrancea, Buzău. Această zonă este cea mai „zguduită“ regiune din România, producând 90% dintre cutremurele țării. Primul seism a avut loc la ora 13:46, cu magnitudinea ml 3.0, la adâncimea de 103km.

Zona Vrancea produce 90% din cutremurele ţării
Zona Vrancea produce 90% din cutremurele ţării

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 68km de Brăila, 75km de Galati, 94km de Ploiești, 124km de București, 124km de Brașov, 142km de Bacău, 172km de Constanța, 183km de Ruse, 183km de Pitești, 211km de Iași.

Cel mai însemnat seism din acest an s-a produs în data de 31 ianuarie, în județul Vrancea, și a avut o magnitudine de 5,2 pe Richter. Acesta a avut loc la o adâncime 121 de kilometri și s-a resimțit chiar și în Capitală.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI